Nouă cetățeni din Irak și Turcia, ascunşi într-un automarfar încărcat cu ambalaje, au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac, când încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.
În data de 29.07.2021, în jurul orei 05.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pentru o societate din Franța.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, nouă cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Turcia și Irak, cu vârste cuprinse între 5 și 36 de ani.
În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Mai multe detalii AICI.
Lasă un comentariu