În trafic sub influența alcoolului și în ilegalitate, așa a fost depistat de polițiștii arădeni șoferul unei basculante.
Polițiștii Serviciului Rutier au depistat joi dimineața, în jurul orei 9, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Arad, care conducea un autocamion de tip basculantă, în care transporta nisip, pe D.J 708C în localitatea Sâmbăteni. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, arădeanul fiind transportat la spital în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitatea alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că inspecția tehnică periodică era expirată, bărbatul nu deținea aviz de însoțire a mărfurilor, iar anvelope depășeau nivelul legal de uzură prezentând rupturi, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 580 de lei în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și H.G.1391/2006.
Totodată, bărbatul a refuzat verificarea vehiculului prin cântărire cu cântarul aflat în dotarea Consiliului Județean Arad, fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, în baza OG 43/1997.
De asemenea, autoturismul aflat în proprietatea unei societăți comerciale nu avea asigurare de tip RCA obligatorie, licență de transport iar aparatul de înregistrare de la bordul autotrenului nu se afla în termenul de valabilitate legal. Societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare totală de 5.000 de lei, în baza Legii nr.137/2017, H.G.69/2012 și O.G.37/2007.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Lasă un comentariu