Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfășurat, în perioada 23 februarie – 4 martie s-au desfăşurat 334 de acţiuni de control, la magazine aparţinând Carrefour, Lidl, Penny, Profi, Kaufland, Auchan, Mega Image, Selgros şi Cora.
Valoarea amenzilor date în urma controalelor se ridică la 3,9 milioane de lei.
Echipele de control au descoperit mai multe nereguli, printre care: Produse expirate, în 30 de unităţi, comercializarea de produse congelate neconforme, vânzarea unor fructe şi legume cu modificări organoleptice şi urme de mucegai, în 78 de magazine, utilizarea unor vitrine frigorifice sau congelatoare cu rafturi care prezentau un grad avansat de uzură, depreciate, pătate, cu praf în strat grosier, rugină, vopsea exfoliate, cu insecte moarte, resturi şi reziduuri alimentare, în 58 de unităţi.
De asemenea, în 26 de magazine inspectorii ANPC au descoperit că nu era respectat regimul de temperatură pentru păstrarea preparatelor, în 37 de magazine erau utilizate spaţii de depozitare neigienizate sau neconforme din punctul de vedere al regimului de temperatură sau al gradului de uzură al aparaturii, în 24 de unităţi au fost găsite cuptoare neigienizate, prezentând un strat gros de arsură şi grăsimi, precum şi tăvi neigienizate sau deteriorate.
De remarcat, că echipele de control au decis retragerea de la comercializare a produselor alimentare cu deficienţe, în valoare de 150.000 de lei, oprirea temporară a activităţii pentru 68 de unităţi, până la remedierea deficienţelor, şi au propus închiderea a trei unităţi pentru cel mult şase luni.
Foto 1: Arhiva (rol ilustrativ)
Galerie foto (sursa, ANPC):
Lasă un comentariu