BREAKING NEWS/ Doi bărbaţi din Dieci au CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ! UPDATE: Doar unul a SUPRAVIEŢUIT!

BREAKING NEWS/ Doi bărbaţi din Dieci au CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ! UPDATE: Doar unul a SUPRAVIEŢUIT!

Doi bărbaţi, de aproximativ 30 şi 50 de ani, au CĂZUT ÎN FÂNTÂNĂ în această după-amiază, la Dieci, în timpul unor manevre pe care le executau cu o pompă. La faţa locului au intervenit un echipaj de deblocare şi un echipaj SMURD de la Gurahonţ, un echipaj SMURD de la Arad, care a avut în componenţă şi un medic, precum şi o ambulanţă de la Sebiş.

Bărbaţii au fost scoşi din fântână. „Cel de aproximativ 30 de ani, prezenta semne vitale, a fost resuscitat şi trimis la spitalul din Gurahonţ. Celălalt, mai în vârstă, era inconştient în momentul în care a fost scos din fântână şi s-au început manvrele de resusitare”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Fântâna în care au căzut cei doi bărbaţi are o adâncime de aproximativ 10 metri. Potrivit membrilor echipajelor de intervenţie, adâncimea apei din fântână era de aproximativ 1,5 – 2 metri iar diametrul acesteia avea 1,5 metri.

UPDATE/ Unul dintre bărbaţi a decedat
În pofida încercărilor medicilor de a-l resuscita, bărbatul mai în vârstă a decedat. Acesta nu prezenta semne vitale atunci când a fost scos din fântână. Cu toate acestea, medicii au încercat zeci de minute să-l readucă la viaţă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.