În scurtă vreme vor începe lucrările de modernizare a terenului de sport al Colegiului Național „Moise Nicoară”.
Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, în cadrul unei conferințe de presă. Investiția în valoare de aproape 4 milioane de lei are în vedere reabilitarea și amenajarea terenurilor de sport și a pistelor de alergare. Pe întreaga suprafață de teren de peste 7000 mp se vor amenaja două terenuri de baschet și alte două terenuri de handbal unde se vor marca tot pe atâtea terenuri de volei.
Pista de viteză va avea 4 benzi, 3 dintre ele se suprapun cu pistă de alergare, iar o bandă rămâne independentă. Nu în ultimul rând se are în vedere amenajarea unei piste și a unei gropi cu nisip, în suprafață de 25 mp, pentru săritura în lungime. Suprafața de joc a pistei este realizată din tartan. Nu au fost uitați nici iubitorii tenisului de masă.
Adiacent suprafețelor destinate activităților sportive s-au prevăzut spații de siguranță.
De asemenea, proiectul municipalității are în vedere amenajarea unui acces auto ocazional pentru intervenții. Spațiul verde, de aproape 300 mp, va fi refăcut, iar în locul plopilor tăiați se vor planta arbori tineri. Nu în ultimul rând se vor amplasa bănci, coșuri de gunoi, pubele colectoare, un rastel pentru biciclete, o cișmea și o toaletă publică. Terenul de sport va fi prevăzut cu un sistem Wi-fi și va fi iluminat ambiental astfel încât să poată fi folosit și după lăsarea întunericului.
„A fost emisă autorizația de construire necesară demarării lucrărilor de amenajare a terenului d
e sport al Colegiului Național << Moise Nicoară >>. Urmează o întâlnire cu constructorul, cel mai probabil săptămâna viitoare, iar apoi va fi emis ordinul de începere al lucrărilor. Cu siguranță, după Paști, vor fi demarate lucrările la acest spațiu care astăzi nu arată deloc bine. În mod normal, până la finele acestui an vom avea o zonă cu terenuri de sport, cu piste cu tartan pentru alergat, cu zonă de Wi-fi, cu mese de tenis, cu iluminat nocturn, astfel încât acest spațiu să nu fie folosit doar de către elevii colegiului, ci de către toți iubitorii de sport. Odată cu finalizarea acestei investiții, dar și a celei propuse în cazul fostului Hotel Parc, întregul Bulevard General Dragalina va căpăta o cu totul altă înfățișare, demnă de un oraș așa cum este Aradul”, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.
Lasă un comentariu