De mai bine de 150 de ani, tramvaiul face parte din viețile arădenilor.
Începând cu impunătoarele vagoane trase de cai și încheind cu recentele modele electrice, prietenoase cu mediul, tramvaiul a fost și rămâne unul dintre principalele mijloace de transport din oraș, fapt ce i-a conferit popularitatea de care se bucură.
Conștientă de această realitate, dar și de faptul că orașul de pe Mureș dispune de una dintre cele mai generoase rețele de cale de rulare în lungime de peste 100 km, Primăria Municipiului Arad a demarat încă de acum 8 ani de zile investiții în modernizarea flotei de tramvaie, dar și a căii de rulare. Mai mult decât atât municipalitatea arădeană se gândește la acoperirea pietrei dintre șine cu o stratificație specială de covoare vegetale, transformând astfel esteticul, dar și funcționalitatea acestor spații.
Noțiunea de „tramvai verde” este extrem de populară în orașe precum Basel (Elveția), Bratislava (Slovacia) sau Baltimore (Statele Unite ale Americii). Implementarea unui asemenea proiect la Arad ar fi o premieră pentru România!
Înverzirea unei linii de cale ferată din mediul urban constă în instalarea unui strat vegetal compus din gazon, ierburi sau alte tipuri de plante instalate lângă și între șinele de cale ferată ușoară. Cele mai răspândite forme de vegetație utilizate în ecologizarea liniilor de tramvai pot fi diferite specii de iarbă și gazon sau folosirea sedum-ului, varietate de specii ale familiei Crassulaceae, cunoscută și sub denumirea de „iarbă grasă”.
Dincolo de componenta estetică, liniile ecologice au o serie de beneficii concrete atât pentru municipalitate, cât și pentru publicul larg. Unul dintre cele mai apreciate este obținerea efectului de răcire ambientală. Spre deosebire de materiale precum betonul, asfaltul ori piatra, zonele verzi nu se supraîncălzesc în timpul zilei și se răcesc mult mai rapid. Un alt avantaj al liniilor verzi este că se va reduce în mod semnificativ cantitatea de apă preluată de rețelele de canalizare, sistemele de vegetație din zona liniilor de tramvai stocând apa pluvială până la saturație.
Lasă un comentariu