Noul Spital de Oncologie, pe care Consiliul Județean Arad îl construiește în municipiul Arad, a ajuns la capitolul finisărilor exterioare.
Concomitent se lucrează și în interior, iar pasul următor va fi mobilarea spitalului. Odată cu finalizarea lucrărilor, clădirea va fi semnificativă nu doar ca unitate medicală, ci și ca lucrare arhitecturală repusă în valoare. Consiliul Județean a mai renovat alte trei clădiri de patrimoniu din centrul Aradului: Muzeul, Biblioteca și Palatul Comitatului, de pe Bulevardul Revoluției nr. 81. O a cincea clădire monumentală renovată de Consiliul Județean în municipiu va fi sediul spitalului de Psihiatrie din oraș, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Consiliul Județean Arad își urmărește planul de modernizare a sistemului de sănătate publică, cu finanțare din trei surse: fonduri europene, surse de finanțare națională și bugetul propriu. Anul acesta, alături de Spitalul de Oncologie se va finaliza și construcția Spitalului de Psihiatrie de la Căpălnaș.
Președintele Iustin Cionca a convocat, pentru marți dimineața, o ședință de analiză a investițiilor în sistemul de sănătate publică din județ, la care l-a invitat și pe prefectul județului Arad, Tóth Csaba.
Lasă un comentariu