Marketing la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad

Marketing la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad

În cadrul Facultății de Științe Economice, Informatică și Inginerie a Universității de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad se regăsește specializarea Marketing, studii de licență cu durata de trei ani.

Având în minte celebrul citat al lui Winston Churchill „Succesul nu este definitiv. Eșecul nu este fatal. Contează curajul de a merge mai departe”, profesorii UVVG Arad pregătesc, an de an, specialiști în marketing, atât în Arad cât și la filialele din Baia Mare, Satu Mare, Marghita și Zalău.

Programul de licenţă Marketing îşi propune să formeze specialişti de înaltă calitate, capabili să ofere soluţii pertinente în activităţi de prospectare a pieţelor, negociere, comunicare şi promovare și să contribuie la elaborarea unor decizii eficiente pentru buna funcţionare a activităţii firmelor private şi instituţiilor din sistemul economic european și românesc. Acest program oferă o educaţie economică persoanelor cu studii liceale şi adaugă valoare intelectuală, încredere personală şi motivaţie, ca suport pentru dezvoltarea de cariere  în domeniile: marketingul firmelor, comerţ intern şi internaţional, relaţii publice, vânzări, creaţie publicitară,  design de produse, branding, comunicare.

Obiectivul general al programului de studii este formarea de competenţe şi abilităţi cognitive pentru domeniul marketingului, care să ofere studenților posibilitatea de implicare profesionistă în analiza situaţiilor concrete şi luarea unor decizii specifice pentru tipul de activitate practicat.

Simplist, marketingul poate fi definit ca arta și știința de a vinde, dar în profunzime este despre culegere de informații, politica organizațională, aplicarea politicilor manageriale, identificarea oportunităților existente și luarea celor mai bune decizii pentru exploatarea acestora, raportat la norme, legislație, principii și etică. La absolvirea acestor studii, studenții noștri vor dobândi aceste competențe, pentru a avea cele mai multe șanse la obținerea jobului visat.

Conf. Prof. Luminița Păiușan, prodecan Facultatea de Științe Economice, Informatică și Inginerie : „Misiunea facultății noastre este de a forma cele mai calificate resurse umane în specializările administrarea afacerilor, marketing, contabilitate și informatică de gestiune, informatică și silvicultură. Tradiția acumulată de-a lungul timpului, experiența corpului profesoral, baza materială modernă, diversitatea de activități teoretice și practice vor permite tinerilor să acumuleze competențe profesionale solide prin care să se integreze cât mai ușor pe o piață a muncii dinamică, plină de provocări. Calitatea educației este dovedită de miile de tineri care au absolvit facultatea noastră și au găsit locuri de muncă foarte bune. Suntem preocupați de îmbunătățirea permanentă a actului academic, de dezvoltarea parteneriatelor cu mediul de afaceri și de menținerea nivelului cercetării la standarde europene. Prin programele de la învățământul de licență și masterat, ne propunem să facilităm studenților însușirea de metode, deprinderi și capacități, oferindu-le posibilitatea să ajungă specialiști în domenii de vârf.”

Pentru înscrieri, vă așteptăm online, la https://admitere.uvvg.ro sau la sediile noastre din Arad și la filiale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.