„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, la Cinematograful „Arta“ din Arad

„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, la Cinematograful „Arta“ din Arad

„Filmtettfeszt – Zilele Filmului Maghiar”, eveniment organizat de Asociația Filmtett şi de Teatrul maghiar „Csiky Gergely” din Cluj Napoca, în parteneriat cu Centrul Municipal de Cultură Arad, se desfășoară, anul acesta, în mai multe orașe din Transilvania, două proiecții fiind programate și la Arad.

Astfel, în 15 și 16 octombrie, la Cinematograful „Arta“ din Arad, vor putea fi urmărite două producții de succes ale regizorilor maghiari, premiate la mai multe festivaluri internaționale.

Accesul la filme este gratuit.

Filmele vor fi subtitrate în limba română.

Seria filmelor va fi deschisă sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00, cu lungmetrajul „Haita noastră/Külön falka“, în regia lui Kis Hajni.

Filmul spune povestea unei fetițe de 12 ani care locuiește cu bunicii și trecând peste toate interdicțiile, își vizitează tatăl, când află că acesta a fost eliberat din închisoare, chiar dacă, până atunci erau doi străini.

Premii:

2021: Premiul pentru cel mai bun actor pentru Dietz Gusztáv, Bosphorus Film Festival, Turcia

2021: Premiul Fathy Farag díj (Premiul special al juriului), Festivalul Internațional de Film Cairo, Egipt

2021: Premiul publicului, Festivalul Internațional de Film CineFest, Miskolc

2022: Premiul pentru cel mai bun film de debut și Premiul pentru cel mai bun actor întrun rol principal pentru Dietz Gusztáv, Gala Criticilor Maghiari de Film

În 16 octombrie, în sala mică de la Cinematograful „Arta“, de la ora 17.00 va rula filmul „Femeii eschimose îi e frig“ (r. Xantus János), considerat o capodoperă a cinematografiei maghiare.

Filmul spune povestea cântăreței Méhes Marietta, considerată sex symbol și o figură cunoscută în cercurile avangardiste din prima jumătate a anilor ’80. Cântăreața trupei Trabant a mers împotriva direcției oficiale de muzică ușoară din ce în ce mai plictisitoare, cu melodiile ei minimaliste, interpretarea nepasională, tonul tragicomic și versurile jucăușe.

Scrierea de cântece și spectacolele sunt părți integrante ale poveștii, iar Méhes Marietta se joacă în mare parte pe ea însăși în film.

Foto: https://www.facebook.com/CinemaArtaArad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.