Filmul „Marocco“, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, va avea premiera la Cinematograful „Arta“ din Arad, eveniment la care va fi prezentă și una dintre actrițele distribuite într-un rol principal, Ana Indricău.
Filmul este despre destin, despre iubire, despre un tată care nu are încredere în copilul lui și va putea fi văzut vineri, 21 octombrie 2022, de la ora 19:00, la Cinematograful „Arta“ din Arad.
Accesul este gratuit.
La finalul filmului este programată o sesiune Q&A cu Ana Indricău, care și-a făcut debutul în acest film.
„Marocco“, pentru finalizarea căruia s-a lucrat timp de cinci ani, e o poveste universală despre responsabilitatea morală a faptelor care duc la consecinţe fatale, dar şi despre lanţul faptelor mici făcute cu intenţii bune care generează prăbuşirea unui eşafodaj construit pe o iubire puternică. Într-un şir de întâmplări în care toţi au avut intenţii bune, dar totul se sfârşeşte cu moarte, rămâne doar întrebarea „cine e vinovatul?“
Din distribuţie fac parte Şerban Pavlu, Crina Semciuc, Ana Indricău, Tudor Cucu-Dumitrescu, Emilia Popescu, Tania Filip, Vlad Brumaru, Mihaela Sîrbu, Mirela Gorea şi copiii Amalia Constantinescu şi Sonia Stolea.
Filmul a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian, în perioada 17 – 25 septembrie. Filmul a fost selectat în cadrul secţiunii New Directors, care premiază producţiile regizorilor aflaţi la debut sau la cel de-al doilea film. Secţiunea este competiţională iar premiul acordat este în valoare de 50.000 euro.
„De fiecare dată când faci un film, te gândeşti la ce parcurs va avea, dacă lumea va înţelege ce ai vrut să spui, dacă va fi plăcut, dacă publicul va reacţiona aşa cum te aştepţi. Contextul pandemiei ne-a făcut să ne punem astfel genul ăsta de întrebări. Pe de altă parte, premiera într-un festival ca San Sebastian ne face să sperăm în universalitatea mesajului pe care vrem să îl transmitem. Onestitatea abordării narative din plan personal aduce o estetică aparte – în care m-am ferit foarte mult de explicaţii – cinema-ul fiind o artă explicativă în sine (lucrând cu imagini) şi am sperat ca acest lucru să poată fi observat“, a declarat regizorul Emanuel Pârvu.
Scenariul peliculei este semnat de Alexandru Popa şi Emanuel Pârvu, imaginea îi aparţine lui Silviu Stavilă iar montajul lui Dan Ştefan Pârlog. Filmul este produs de Miruna Berescu (prin FAMart) alături de co-producătorii Jordi Niubo, Teodor Mirea şi Bogdan George Apetri.
Filmul este produs cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi realizat în colaborare cu Televiziunea Română, în co-producţie cu i/o post Cehia, Natura Party, The East Company Productions, FAMart Films Production.
Sinopsis Marocco
Regia: Emanuel Pârvu
Gen film: Dramă
Rating: AP12 (Acordul părinților pentru copii cu vârste până la 12 ani)
„Marocco” e o poveste despre responsabilitate. Totul pornește de la gestul unei tinere (Ana Indricău) care își oferă colierul unui copil bolnav. Toți cred însă că minte, începând cu tatăl ei (Șerban Pavlu), iar suspiciunile nefondate au consecințe ireversibile. „Lupta cea mai mare a fost să nu am un personaj negativ în film, să nu fac lupta clasică dintre bine și rău, ci să fac o luptă nouă, între bine și bine. În România se zice «Dușmanul binelui e mai binele». Toată lumea vrea să facă bine aici, doar că la sfârșit mor oameni. Toți au intenții bune, doar că nu coincid”, a povestit despre „Marocco” regizorul Emanuel Pârvu, care a mai colaborat cu Șerban Pavlu la filmul „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”.
Lasă un comentariu