E cu umor, sinceritate și inspirație, e noul spectacol pregătit de actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
E „Escu”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Răzvan Enciu*, o întâmplare teatrală care ajunge în fața publicului în 3 noiembrie – avanpremiera și în 5 noiembrie – premiera.
„Spectacolul a cărui premieră va avea loc la finalul acestei săptămâni este cel de-al doilea proiect din cadrul programului „Un teatru pentru început de drum”, dedicat foarte tinerilor creatori. El continuă demersul început de noi anul trecut. Tânărul regizor Răzvan Enciu vine cu o propunere inspirată și fresh, un spectacol care, fără doar și poate, va cuceri publicul de toate vârstele”, spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
Noua producție teatrală arădeană îi aduce în fața publicului pe: Roxana Sabău, Zoltan Lovas, Florin Covalciuc, Andrei Elek, Ioan Peter, Carmen Vlaga-Bogdan, Iulia Dragoș, Bogdan Neciu, Marina Palii, Marian Parfeni, Robert Pavicsits, Alex Popa, Călin Stanciu, Alina Vasiljević și Ștefan Statnic. Scenografia este semnată de Irina Chirilă.
Echipa spectacolului este completată inspirat de: Alexandru Dancu (light design), Emanuel Florescu (regie tehnică), George Dancu (sunet), Alexandru Dancu și Sergiu Poenar (lumini), Kinga Brenda Basiszta (makeup), Florica Valea (recuzită), Lavinia Pabin și Krisztina Mezei (cabiniere), ing Stan Ion (șef producție), Carmen Ispas (impresariat artistic) și Laurian Popa (grafică afiș).
*Răzvan Enciu este actor și rezigor. Ca actor, el și-a înscris în CV roluri precum Tipătescu din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, Falstaff din „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare, Simon din „Incendii” de Wajdi Mouawad (spectacol preluat în repertoriul Teatrului Bulandra) sau Miki din „Avioane de hârtie” de Elise Wilk (în regia lui Cristi Juncu), dar și un rol principal în filmul „La drum cu tata”, în regia Ancăi Miruna Lăzărescu.
Anul acesta și-a luat și diploma de regizor, la clasa profesor Theodor-Cristian Popescu, cu spectacolul „Chip de foc” de Marius von Mayenburg, spectacol selecționat în cadrul festivalului Theater Networking Talents Craiova 2022. Tot ca regizor, Răzvan Enciu și-a pus semnătura pe spectacolul „Referințele la Dalí mă excită” de José Rivera, la Teatrul Arte Dell’Anima.
Foto: Laurian Popa
Lasă un comentariu