Un adolescent de 15 ani a spart patru autoturisme într-o singură seară.
Autoturismele pe care adolescentul le-a spart cu ajutorul unei șurubelnițe erau parcate în zona Podgoria. Minorul a fost observat de o patrulă de jandarmerie. „În cursul serii de luni, în jurul orei 21.40, echipajul de jandarmerie aflat în serviciu, a observat pe strada Nelu Aristide Dragomir din municipiul Arad, în zona localului «Pisica Albastră», un tânăr ce transporta o trusă de scule, pe o bicicletă. Acesta purta pe cap atașată o lanternă iar pe mâini avea mănuși. La vederea echipajului de jandarmerie, acesta a mărit viteza de deplasare. Jandarmii l-au interceptat și în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că acesta a sustras bunurile prin spargerea geamului unui autoturism parcat în spatele terenului de fotbal «AMEFA» din municipiul Arad, cu ajutorul unui șurubelnițe. Minorul în vârstă de 15 ani a declarat că a mai spart alte două autoturisme parcate pe strada Corneliu Coposu din care nu a reușit să sustragă bunurile fiind observat de locatari. Ulterior s-a deplasat în spatele terenului de fotbal «AMEFA» din municipiul Arad, unde a spart un autoturism din care a reușit să sustragă trusa de scule, după care s-a deplasat pe strada Nelu Aristide Dragomir și la scurt timp după ce a spart geamul unui alt autoturism pentru a sustrage o altă trusă de scule a văzut echipajul de jandarmerie, s-a urcat pe bicicletă și a încercat să fugă. Pe numele tânărului au fost întocmite acte de sesizare și împreună cu bunurile sustrase a fost predat Inspectoratului de Poliție Județean Arad în vederea continuării cercetărilor”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.
Sursă video: Jandarmeria Arad
Lasă un comentariu