Finanţare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat

Finanţare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat

Până pe 20 februarie pot fi depuse cereri de finanţare pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic ridicat.

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, 20 februarie 2023 este termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare în cadrul apelului deschis prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

„Programul are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenţii la clădirile existente care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice, degradări sau avarieri în urma unor acțiuni seismice în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice, precum și asigurarea funcționalității acestora conform tuturor cerințelor fundamentale și a creșterii eficienței energetice a acestora”, susţine Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Parlamentarul arădean precizează că pentru anul 2023, bugetul alocat este de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 de milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%.

„Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale, Programul fiind unul multianual, de interes și utilitate publică, derulat în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2022. În cadrul Programului, sunt incluse atât clădirile de locuințe multietajate, cât și clădirile publice, încadrate în clasa de risc seismic RsI sau RsII. Cererile de finanțare pot fi depuse de autoritățile publice locale și centrale”, a ţinut să precizeze Glad Varga.

Mai multe informatii sunt disponibile aici: https://www.mdlpa.ro/subarticles/5/consolidam100localitatifinantarenerambursabila09022023?fbclid=IwAR1FwUpb1fw-XcopzhIsOnksQdIXBT_io3ShgtB2E2zAR6sDkgUbOmZFMe0

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.