Un tânăr de 19 ani a provocat un accident rutieri, luni dimineața, în zona Pieței Mihai Viteazul, după ce nu a oprit la Stop.
Accidentul a avut loc luni dimineața la intersecția străzilor Ștefan Augustin Doinaș și Ghiba Birta. „În această dimineață, un tânăr de 19 ani, din Vladimirescu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan Augustin Doinaș, spre Piața Mihai Viteazul, a pătruns în intersecția cu strada Ghiba Birta, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un arădean de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de tânăr s-a răsturnat. Evenimentul rutier s-a soldat exclusiv cu pagube materiale (autoturisme, indicator montat pe un stâlp metalic și coș de gunoi). Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că nici unul din șoferii implicați nu consumase alcool. Tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, pentru nerespectarea semnificației indicatorului rutier STOP”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Sursa foto: Facebook, AradTraffic, Puscas Alexandra
Lasă un comentariu