Jos pălăria! O firmă din Arad a lucrat GRATUIT la o cabană destinată taberelor pentru copii

Jos pălăria! O firmă din Arad a lucrat GRATUIT la o cabană destinată taberelor pentru copii

O firmă din Arad și-a oferit gratuit serviciile pentru a face funcțională instalația de încălzire a cabanei de la Nucșoara (județul Argeș) destinată taberelor pentru copii cu care soarta a fost mai puțin generoasă.

Este vorba despre cabana ridicată de Bikers for Humanity Romania pentru Asociația Casa Bună, imobil care avea probleme cu instalația de încălzire.

Arădenii de la Soreli Group SRL au aflat de pe Facebook despre întreaga situație și s-au oferit să le dea o mână de ajutor celor de la Casa Bună. Și nu au vrut nimic în schimb, doar să pună umărul la binele care li se face copiilor de care se preocupă asociația.

Gestul lor a fost salutat pe Facebook de jurnalistul, scriitorul și activistul pentru drepturile omului Valeriu Nicolae, fondatorul Asociației Casa Bună, de unde ne-am inspirat și noi în scrierea acestui articol.

„Ei bine, în disperare de cauză căci la munte fără căldură și cu un grad de umiditate de 80% am fi putut face excursii în peșteră și nu tabere pentru copii am cerut ajutor pe mizeria asta de FB. Și au venit niște oameni tocmai de la Arad. Care nu au vrut să ne ia bani căci au vrut să fie și ei parte un pic la binele ăsta pe care încercăm să îl creștem. Așa că le fac reclamă”, a scris, între altele, Valeriu Nicolae pe rețeaua de socializare.

„Și noi mulțumim la rândul nostru! E mereu o plăcere să ajutăm cu ce putem”, au răspuns cei de la Soreli Group, tot pe rețeaua de socializare.

Foto: Valeriu Nicolae

  1. Dar statul romîn unde e la luat taxe de pe iobagi.

    Raspunde
  2. Felicitări! Oamenii răman oameni!

    Raspunde
  3. DUMNEZEU SA LE DEA SĂNĂTATE ȘI FERICIRE SI BUCURII.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.