„Gazonul de la UTA a fost distribuit cu succes asociațiilor de proprietari şi celor care ne-au solicitat sprijinul, înscriindu-se la numărul de telefon pus la dispoziția cetățenilor în acest scop”, anunță reprezentanții Primăriei Arad.
Nu știm ce ar putea avea în comun povestea gazonului schimbat în urmă cu câțiva ani cu succesul, cunoscând câte probleme a pus jucătorilor.
Dacă vechiul gazon de pe Stadionul „Francisc Neuman”, cel care a fost de-a lungul vremii „martor” al succeselor celei mai titrate echipe din Provincie, a fost dăruit în 2016 în caserole de plastic (100.000 de bucăți la număr) ștanțate de Primăria Arad, gazonul cu care acesta a fost înlocuit a ajuns să fie împărțit, zilele acestea, de autorități cu camioanele celor care au dorit să-l ia.
Primăria anunță printr-un comunicat de presă că 24 maşini de pământ cu gazon au fost distribuite de Gospodăria Comunală Arad asociațiilor de proprietari şi celor care nu au putut asigura transportul. Alte 44 de maşini cu gazon au fost relocate de către persoane fizice din municipiul Arad. Trei camioane au fost transportate la CSS Gloria, două camioane la Ştrandul Neptun, o maşină cu gazon a fost distribuită celor de la Suporter Club UTA. Iar alte 35 de maşini cu gazon au fost ridicate de către diferite asociații de proprietari.
„Reinterăm faptul că, cel târziu în luna ianuarie a anului viitor, vom finaliza lucrările de schimbare a gazonului. Detaliem exact şi etapizat în ce constă lucrările demarate la Stadionul «Francisc Neuman»: refacerea sistemului de drenaj, a sistemului de irigații respectiv cel de degivrare, așternerea substratului, îmbunătățirea substratului de înrădăcinare, instalarea gazonului hibrid #mixto, furnizarea și instalarea sistemului de lumini de fotosinteza și a sistemului de ventilație a gazonului”, mai anunță reprezentanții Primăriei Arad.
Sursa foto: Primăria Arad
Lasă un comentariu