Ordonanța de Urgență care permite traseismul politic, adică migraţia aleşilor locali, pentru 45 de zile, fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.
„Trebuie să deblocăm activitatea autorităţilor locale şi mai trebuie să facem şi un pic de dreptate, că nu cine strigă mai tare are dreptate. Toţi aleşii locali din România în 2012 au fost aleşi USL, cu Crin Antonescu şi cu Victor Ponta lângă ei, şi azi s-au trezit pedelişti, cu Blaga şi Iohannis”, a spus premierul Victor Ponta, la începutul ședinței de Guvern.
Premierul a precizat că îşi asumă Ordonanţa de Urgenţă şi că în aceasta va fi stipulat un termen de 45 de zile, în care aleşii locali vor avea posibilitatea să îşi aleagă partidul fără să îşi piardă mandatul.
Iniţial proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.
Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că ACL se va adresa Parlamentului European şi Comisiei Europene în legătură cu ordonanţa care permite traseismul aleşilor locali, dar şi Curții Constituționale, căreia i se va solicita să determine sancţionarea cu încetarea mandatului a celor ce folosesc traseismul.
„Facem apel încă de astăzi ca Avocatul Poporului să solicite toate informaţiile necesare pentru a putea pregăti atacul la Curtea Constituţională”, a afirmat vicepreşedintele PNL.
El a menţionat că, în paralel, ordonanţa de urgenţă va fi atacată în contencios administrativ şi se va solicita sesizarea Curţii Constituţionale.
Liderul PNL a menţionat că este analizată posibilitatea depunerii de plângeri penale împotriva premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Liviu Dragnea pentru infracţiuni de abuz în funcţie.
Vicepreşedintele PNL a ţinut să transmită un mesaj către aleşii locali care ar fi interesaţi să utilizeze prevederile ordonanţei pentru a trece la un alt partid, că riscă să rămână fără mandat.
Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Lasă un comentariu