Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad, Centrul de Cercetare în Drept SARA și Centrul Cultural Județean Arad au organizat cea de-a cincea ediție a conferinței cu participare internaționale „Siguranţa publică și nevoia de capital social ridicat” („Public safety and the need for high social capital”).
Deschiderea conferinței, desfășurată în perioada 10 – 11 noiembrie, a avut loc la Consiliul Județean Arad în prezența europarlamentarului Gheorghe Falcă, a președintelui Consiliului Județean Arad Iustin Cionca, a prorectorului Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, prof.univ.dr. ing.ec. Alexandru Popa, a președintelui Centrului de Cercetare în Drept SARA, general (r) ing.ec.dr. Nicolaie Iancu, și a directorului de proiect, prof.univ.dr.habil. Elena-Ana Iancu în cadrul Facultății de Științe Umaniste și Sociale a UAV Arad. Lucrările conferinței au continuat în data de 11 noiembrie la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
În cadrul evenimentului de deschidere Consiliul Județean Arad și Centrul de Cercetare în Drept SARA a conferit distincția „Investește în resursa umană“ inginerului economist dr. Adrian Vascu, președinte de onoare al Uniunii Profesiilor liberale din România, cofondator și Senior partner Veridio. De asemenea, în semn de apreciere pentru implicarea și suportul oferit de către universitate în organizarea conferinței, UAV a primit „Diploma de onoare” din partea Centrului de Cercetare în Drept SARA.
„A fost o onoare pentru universitatea noastră să fie partener al acestui eveniment care a coagulat experți, profesori universitari,cercetători și specialiști în drept din țară și străinătate. Implicarea membrilor comunității academice, în special a doamnei prof. univ. dr. habil. Elena-Ana Iancu, precum și a celor care și-au adus aportul științific la lucrările conferinței, a contribuit la creșterea vizibilității universității arădene de stat în plan national și internațional”, a declarat prorectorul UAV, prof.univ.dr. Alexandru Popa.
Programul conferinței a fost structurat în 20 paneluri care au reunit 138 de lucrări semnate de 171 de autori cu 73 afilieri din: România, Republica Moldova, Albania, Franța, India, Israel, Italia, Olanda, Polonia, Spania, Ungaria.
Studiile realizate prin acest proiect vor fi publicate în International Journal of Legal and Social Order https://ijlso.ccdsara.ro/ indexată în: HEIN ONLINE, ERIH PLUS, WorldCat, Central and Eastern European Online Library, KVK, ICI Journal Master List, Stanford Libraries sau în revistele partenerilor.
Sursa foto: UAV
Lasă un comentariu