A fost semnat contractul de reconfigurare a canalizării la Stadionul „Francisc Neuman”.
Primăria Arad a anunțat că miercuri, 6 decembrie, a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de refacere a canalizării la stadionul „Francisc Neuman”, între societățile SC Recons SA și S.C. Stanciu Irrigation Company S.R.L. Durata de execuție a contractului este de 6 luni.
„În prima etapă sunt prevăzute următoarele: proiectare, respectiv realizarea documentației tehnico-economice pentru fazele proiect tehnic, documentație de execuţie, documentație tehnică pentru autorizație de construcție, proiectare organizare execuție, toate acestea în termen de 2 luni de la emiterea ordinului de începere din partea Beneficiarului. Se va acorda o lună pentru verificarea proiectului și emiterea autorizației de construire. În etapa a doua are loc execuția lucrărilor în termen de 4 luni de la predarea amplasamentului liber de orice sarcini și emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Asistența tehnică va fi asigurată de către proiectant pe întreaga durată de execuție a lucrărilor până la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea acestora. Valoarea totală a contractului este de 484.866 lei (TVA inclus)”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu