În cadrul unei operațiuni, desfășurate la nivel european și național, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, în perioada 29 – 31 ianuarie, o acțiune de combatere a comerțului cu ilicit cu jucării, accesorii și dispozitive de siguranță pentru copii.
„În urma controalelor, au fost constatate patru situații de încălcare a dreptului de proprietate intelectuală, constând în aceea că au fost puse în vânzare, fără drept, produse identice sau similare cu o marcă înregistrată, susceptibile a fi contrafăcute. Au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 460 bucăți jucării, 188 articole de îmbrăcăminte, 20 perechi încălțăminte și alte 576 bucăți accesorii, purtătoare de mărci cunoscute. Valoarea bunurilor ridicate este de aproximativ 32.000 de lei. În toate cele patru cazuri au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 102, alin. 1, lit. B dim Legea 84/1998, republicată”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu