Un bărbat din judeţul Hunedoara care avea asupra sa un obiect ascuțit și se afla sub influența substanţelor psihoactive a făcut scandal, vineri seara, pe Calea 6 Vânători.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad informează că la data de 1 martie, în jurul orei 20.50, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre o persoană recalcitrantă care se afla pe strada 6 Vânători.
„Cu ocazia deplasării la fața locului a fost depistat un bărbat de 34 de ani, din județul Hunedoara, care avea asupra sa un obiect ascuțit. Din verificări a reieșit că bărbatul s-ar fi deplasat cu un autoturism, prin municipiul Arad, testarea acestuia cu aparatul din dotare indicând posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Persoana a fost internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Arad, cercetările fiind continuate într-un dosar penal, întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu