Seria „Dialoguri despre excelență” a continuat joi, 20 iunie, cu o nouă întâlnire ce a avut drept temă „Profesia de avocat: de la pasiune la sacrificiu. Oportunități și vulnerabilități în profesia de avocat.
Evenimentul a avut loc în Sala Festivă a Palatului de Justiție din Arad și i-a avut ca oratori pe Diana Maria Chițoi, avocat în cadrul Baroului Arad și consilier în Consiliul Baroului Arad, și pe avocatul Andrei C. Ioniță, decanul Baroului Arad,
„Precum deja se știe, ne propunem, în mod programatic, patru deziderate importante:
1. Dialoguri despre excelență în cele șase mari domenii: Educație și Învățământ, Cultură, Sănătate, Antreprenoriat, Justiție și Jurnalism;
2. Elaborarea unor proiecte internaționale și nu întâmplător un membru al asociației noastre este expert în acest domeniu; a câștigat recent un prestigios premiu european: Salto;
3. Lansarea unor cărți situate în zona excelenței;
4. Acordarea unor premii pentru merite de excepție.
Au fost organizate dialoguri despre excelență în Educație, Învățământ, Cultură, abordare interdisciplinară: Sănătate – Învățământ. Iar acum, în Justiție, cu o temă interesantă și provocatoare privind «Profesia de avocat: de la pasiune la sacrificiu», susținută de către decanul Baroului de Avocați Arad, dl. Andrei Ioniță, precum și de către d-na Diana Chițoi, membru al Consiliului Baroului Arad.”, a declarat prof. univ. dr. Lizica Mihuț, președinta Asociației „Susținem Excelența”.
„Astăzi, vreau să vă vorbesc despre una dintre cele mai vechi și respectate profesii din lume – aceea de avocat. La baza carierei de avocat stă o pasiune profundă pentru dreptate. Această pasiune este cea care motivează un tânăr student la drept să studieze ore nesfârșite, să înțeleagă legile, să discearnă nuanțele subtile ale jurisprudenței și să-și dezvolte abilități analitice și de argumentare. Este dorința arzătoare de a proteja drepturile fundamentale ale individului, de a lupta împotriva nedreptății și de a susține adevărul, care dă naștere vocației de avocat.
Fiecare avocat își amintește momentul în care și-a dat seama că aceasta este chemarea sa. Poate a fost un caz celebru care a aprins scânteia interesului, poate un profesor inspirat sau o experiență personală care a deschis ochii asupra importanței dreptului. Această pasiune este motorul care împinge avocații să depășească dificultățile și să își perfecționeze continuu abilitățile.
Cu toate acestea, drumul către excelență în profesia de avocat nu este ușor. Este presărat cu provocări și obstacole care testează determinarea și rezistența fiecărui practician. Începând cu examenele riguroase de admitere la facultate și continuând cu pregătirea intensă pentru Barou, fiecare pas necesită muncă asiduă și dăruire totală.
Viața unui avocat nu este simplă. Presiunea timpului, complexitatea cazurilor, responsabilitatea enormă față de clienți și nevoia de a fi mereu la curent cu schimbările legislative pot transforma această profesie într-o adevărată cursă contra cronometru. Un avocat bun trebuie să fie mereu pregătit, mereu vigilent și mereu dedicat să ofere cele mai bune soluții juridice.
Excelența în profesia de avocat presupune adesea sacrificii personale semnificative. Orele lungi petrecute la birou, nopțile nedormite și stresul constant pot afecta echilibrul între viața profesională și cea personală. Mulți avocați se confruntă cu dilema de a alege între a petrece timp prețios cu familia și a-și îndeplini obligațiile profesionale.
Dar aceste sacrificii sunt adesea necesare pentru a atinge excelența profesională. Fiecare caz câștigat, fiecare drept protejat și fiecare client mulțumit aduc o satisfacție imensă și justifică toate eforturile depuse. Avocații sunt adesea eroii necunoscuți ai societății, cei care luptă din umbră pentru a asigura că justiția prevalează.
În final, profesia de avocat nu este doar despre cazuri și legi, ci despre oameni și vieți. Avocații joacă un rol crucial în menținerea ordinii sociale, în protejarea drepturilor fundamentale și în promovarea schimbărilor pozitive. Prin munca lor, avocații contribuie la crearea unei societăți mai juste și mai echitabile.
Să fim mândri de această nobilă chemare și să continuăm să luptăm pentru dreptate, pentru adevăr și pentru o lume mai bună.”, a punctat Diana Maria Chițoi, avocat în cadrul Baroului Arad și consilier în Consiliul Baroului Arad.
„Ne aflăm în ajunul anului aniversar al Baroului Arad, în anul 2025 celebrând 150 de ani de avocatură atestată documentar pe meleaguri arădene.
Este un moment de reflecție în privința rolului nostru, ca profesie juridică, într-un cadru mai amplu: cel al unor realități socio-profesionale marcate de digitalizarea accelerată, de informatizarea accesului la servicii juridice, de promovare a platformelor de servicii on-line care vin ca alternativă la serviciile tradiționale oferite de profesia noastră, de fiscalizare tot mai agresivă a serviciilor profesionale factor generator al unei concurențe și mai acerbe pe piața de profil, accelerarea tendințelor de «comercializare» a profesiei în detrimentul rolului tradițional al acesteia și multe asemenea.
Căutăm azi, între tradiția celor 149 de ani de profesie ce stau în urmă și provocările actuale și ale viitorului nu foarte îndepărtat, un nou centru de echilibru, în care valorificarea diferențelor specifice și a particularităților noastre, ca și corp profesional, apar esențiale.
Este tradiția celor 150 de ani un atu? Depinde …
Poate fi, dacă acceptăm, asemenea predecesorilor noștri, că rolul avocatului nu se rezumă a furniza informații juridice, ci unul mult mai profund, de sfătuitor juridic, de formator de opinie, de inițiator și nu doar de executant. Acolo unde avem și vom avea o «inflație» de informații, unde textul juridic este la îndemâna oricui în mediul online și nu numai iar interpretări ale acestuia, mai mult sau mai puțin fericite, sunt așijderea, la distanță de câteva «click-uri», ține tot de noi să definim și să ne definim rolul ca profesioniști, unul analitic și nu pur formal, de furnizori de texte de lege și nu doar simpli executanți.
O atare abordare pretinde de la noi, cu certitudine, adaptarea mijloacelor tradiționale, purtătoare ale unor valori certe, la mijloacele actuale de comunicare, de relaționare, atât în relația avocat – justițiabil, cât și în aceea cu partenerii profesionali și sociali.
Prin urmare, un conservatorism exacerbat nu va aduce după sine păstrarea unor valori tradiționale, ci, în opoziție cu noile tendințe, pierderea treptată a acestora în detrimentul unor «abordări» neconvenționale, informale, mult mai accesibile destinatarului final al meșteșugului nostru: justițiabilul;
Apoi, este inteligența artificială o provocare la adresa profesiei? Cu certitudine poate fi …
Astfel, utilizarea inteligenței artificiale (AI) în activitatea de profil a devenit, fie că o recunoaștem, fie că nu, o realitate. Dacă inițial programele informatice au fost utilizate pentru activitățile administrative ale formelor de exercitare ale profesiei (gestiune dosare și clienți, evidența termenelor de judecată și a programărilor, căutare în jurisprudență, etc), în prezent au intrat pe piață aplicații care utilizează inteligență artificială pentru a genera soluții juridice pentru o anumită temă dată. Inteligența artificială poate fi concepută pentru a extrage reguli din tiparele existente în baze enorme de date și să aplice aceste reguli la noi scenarii introduse de utilizator.
Această realitate care se conturează impune însă noi responsabilități în sarcina noastră, printre care, responsabilitatea analizei și interpretării rezultatelor generate de inteligența artificială, aceasta fiind și concluzia pe care a exprimat-o CCBE (The Council of Bars and Law Societies of Europe) în Ghidul privind utilizarea inteligenţei artificiale în activitatea avocaţilor adoptat în data de 31 martie 2022. De notorietate în mediile juridice e cauza Avianca Airlines, în care un judecător districtual din Manhattan, New York a sancționat avocații care au oferit instanței informații neadevărate legate de cazuri fictive, utilizate ca precedent judiciar. Avocații au recunoscut că au apelat la inteligența artificială pentru a căuta jurisprudența relevantă și s-au bazat pe aceasta fără a mai verifica informațiile furnizate.
O altă responsabilitate a avocatului este legată de respectarea principiului confidențialității în relația avocat – client. Atunci când datele concrete ale unei proceduri (fie ea în fază contractuală sau judiciară) sunt încărcate într-un soft generativ care implică utilizarea inteligenței artificiale, găzduit de o terță parte sau în sistem cloud, avocatul ar trebui să ia măsurile necesare pentru asigurarea respectării principiului confidențialității.
Discuția este de actualitate cu atât mai aplicată cu cât, la nivel legislativ, Parlamentul European adoptat la data de 13.03.2024 Regulamentul de stabilire a unor norme armonizate privind inteligenţa artificială (Legea privind inteligenţa artificială, noul framework putând constitui însă și o oportunitate în dezvoltarea serviciilor juridice oferite de către avocați.
Conchidem pe acest palier în sensul că, avocatul și avocatura de mâine nu vor fi asemenea celor de azi, după cum nici avocatura de azi nu se suprapune întru totul celei de acum 150 de ani. Deși inteligența artificială este o realitate prezentă, totuși, înlocuirea profesiilor juridice tradiționale este o idee temerară și de neconceput dacă înțelegem diferența specifică pe care factorul uman, profesionistul avocat, încă o poate realiza. Așadar, înțelegând mai bine rolul pe care l-am avut în trecut și îl avem în prezent, vom găsi calea de a ne defini mai bine rolul pe care-l vom putea avea pe mai departe și pe viitor, ca și corp profesional, tocmai prin promovarea acelor diferențe specifice și integrarea mijloacelor contemporane, inclusiv inteligența artificială, în activitatea noastră specifică.
Provocările nu vin însă doar din afara profesiei ci, deopotrivă, și din interior.
La nivel global sesizăm schimbarea opticii cu privire la evoluția avocaturii, prin însușirea tot mai pregnantă a unei perspective mai degrabă comerciale, chiar «mercantiliste«, orientată înspre consumator și creștere economică. Între crezul antecesorilor, în sensul că avocatura este o profesie de vocație al cărei scop nu este urmărirea profitului, ci, prioritar, apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale oamenilor și orientarea actuală mai sus reliefată (care ține de specificul societății contemporane în genere), există o certă diferențiere de viziune, care impune, necesar, găsirea unor puncte de echilibru.
Astfel, în zilele noastre, una dintre principalele provocări pentru profesie ține de «apărarea principiilor și valorilor profesiei concomitent cu nevoia de a răspunde noilor cerințe ale pieței. Sau, cu alte cuvinte, concomitent cu nevoia de creștere economică. Stagnarea ne este interzisă de circumstanțele timpului!«.
Asumând noile tendințe, în fața cărora nu putem rămâne indiferenți (contrariul ar presupune autoizolarea și ignorarea lor, echivalente refuzului de adaptare la noile realități), ține de măiestria noastră de a menține și azi valorile de bază ale profesiei ce se circumscriu, tradițional, apărării drepturilor și a libertăților fundamentale, de a fi pavăză împotriva abuzului și arbitrariului.
În acest cadru mai amplu, al unor profunde preschimbări, celebrăm, și azi, tradiția Baroului Arad și a avocaturii arădene, însă nu doar pentru ideea de tradiție. O celebrăm ca element identitar, care ne conferă direcție și scop azi, dar și mâine, într-o lume marcată de noi realități și profunde schimbări ale paradigmelor tradiționale.”, a precizat av.Andrei C. Ioniță, decanul Baroului Arad.
Sursa foto: Asociația „Susținem Excelența”
Lasă un comentariu