Programul cu publicul pe durata vacanţei judecătoreşti

Programul cu publicul pe durata vacanţei judecătoreşti

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad informează care va fi programul cu publicul în perioada vacanţei judecătoreşti.

Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 1 iulie – 30 august, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8.30 – 10.30.

Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură,  în intervalul orar 8.30 – 10.30, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar 11 – 12, la Registratură.

Începând cu data de 2 septembrie 2024, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.

De menționat că, în perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.