Incident grav la Arad, unde un bărbat de 42 de ani a agresat un marocan și un algerian, ultimul ajungând la spital în urma loviturilor primite.
Povestea agresiunilor, relatată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad, indică o periculoasă tentă rasistă, lucru extrem de grav dacă se va dovedi că – într-adevăr – acesta a fost mobilul faptelor.
Potrivit IPJ, „în noaptea de 21/22 iunie a.c., polițiștii arădeni au fost sesizați despre un scandal, în urma căruia mai multe persoane ar fi fost rănite. Din cercetările extinse, desfășurate sub coordonarea Serviciului de Investigații Criminale, a reieșit că incidentul inițial ar fi avut loc într-o stație peco din municipiu. Un arădean de 42 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi avut o altercație cu un tânăr de 18 ani, cetățean marocan, pe care l-ar fi lovit. După ce persoanele în cauză au plecat de la stația peco, arădeanul, împreună cu alte persoane, s-ar fi deplasat în zona UTA, unde ar fi agresat un cetățean algerian care, în urma loviturilor, a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. La data de 26 iunie a.c., arădeanul și cetățeanul marocan au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind prezentați magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive. Pe numele bărbatului de 42 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. În cauză se continuă cercetările, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea participației și tragerea la răspundere”.
Lasă un comentariu