Un angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a fost prins furând medicamente și consumabile medicale.
Reprezentanții SCJU Arad precizează că, în urma unei colaborări cu Inspectoratul de Poliție Județean Arad, un angajat al spitalului, pe postul de brancardier, a fost depistat având asupra lui – în timp ce pleca de la locul de muncă – mai multe consumabile medicale și medicamente.
„De când am fost numită manager al acestui spital am avut ca principală preocupare asigurarea tuturor celor necesare îngrijirii pacienților. Nu a fost ușor deoarece nu avem mulți bani la dispoziție și aceștia trebuie drămuiți cu atenție pentru ca personalul medical să aibă toate cele necesare tratării și îngrijirii bolnavilor. Nu pot să concep că, în timp ce noi depunem eforturi susținute să le asigurăm, alți colegi sustrag bunuri, vitale salvării pacienților. Așadar, acțiunea de verificare a acestui brancardier a avut loc ca urmare a unor suspiciuni referitoare la sustragerea de medicamente și alte bunuri de uz medical, din spital. În paralel cu ancheta poliției, noi am dispus, prin intermediul comisiei de disciplină, desfacerea contractului de muncă al acestuia”, a declarat ec. Florina Ionescu, manager SCJU Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu