Cei trei „muschetari” care ar putea prelua UTA

Cei trei „muschetari” care ar putea prelua UTA

Gura lumii vorbește, ca de obicei, vrute și nevrute. Inclusiv despre UTA care, deși e o „doamnă bătrână”, pare destul de curtată. Asta în pofida faptului că „părintele” ei Meszar nu ar vrea s-o scape din mână. Decât pentru un preț bun, desigur!

Revenind, în vâltoarea de pe stadion, suporterii schimbă informații între ei, una dintre acestea fiind chiar interesantă deși, dacă ne întrebați pe noi, pare greu de crezut.

Astfel, se vorbește că un trio format din Marius Țucudean (Cotta, Aniroc), Vasile Blidar (Astra Vagoane) și Mircea Rednic (!) ar fi dispus să preia UTA. Mai mult decât interesant, nu?

Și, cică ar mai fi fost o intenție, a unui italian (via Ungaria), dar a murit în fașă, așa cum, probabil, va muri și cea a trio-ului mai sus menționat.

Totuși, de urmărit!

Cuvinte cheie
  1. De asta are UTA nevoie.Ar fi cea mai buna solutie posibila.

    Raspunde
    • AI DREPTATE. AFARA CU FAMILIA.DE TIGANI SI HOTI. MEZAR SI CEI CARE SUNT CU IEI .
      AFARA CU TIGANU BOZGORESCCE AU FACUT ASTIA PENTRU UTA SAU PTR. ARAD ,NUMAI OR FURAT TIGANI SOR FACUT STAPINI PA CEA CE APARTINE ARADENILOR SI NU LOR SAU ,GUNOIU DE FALCA. PRIMARU DE AZI SI ALTI.
      AM JUCAT PE IARBA ENGLEZEASCA AN COPILARIT PE STADIONUL ITA
      AFARA CU BOZGORI TIGANI HOTI SI ANALFABETI.

      Raspunde
  2. Ar fi super !!Oameni de incredere

    Raspunde
  3. In situatia vanzarii consider ca primaria municipiului Arad trebuie sa recupereze banii investiti in teren si echipa !

    Raspunde
  4. DOAR, ZVON A LA…Orlando, intenția, bună, dar, Blidar nu investește in sport, a spus o, Tucudean, nu are forța de investi, după micile probleme pe care le are, Rednic, oscilant, nu ști când te lasă, plus că una este sa vorbești alta este să treci la fapte…NU ESTE PLAUZIBIL BIMIC ȘTIM CA ORLANDO A ARUNCAT PE PIAȚĂ ASTA SA ISI FACA TRAFIC….spor la treabă Orlando, am ras și boi puțin

    Raspunde
  5. As aproba pozitiv.3 oameni de afaceri cu cash flow.Financiar ok din toate punctele de vedere.

    Raspunde
  6. Cred ca este doar misto, caterinca, wow.Ar fi prea beauty sa se realizeze.Poate se mai implica si Sandu Ion si Domnul europarlamentar dr.ing.Gheorghe Falca

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.