Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, trage un puternic semnal de alarmă cu privire la bugetul UE

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, trage un puternic semnal de alarmă cu privire la bugetul UE

Vicepreședintele Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, trage un puternic semnal de alarmă privind inconsistențele din bugetul UE și resursele financiare insuficiente care pot genera noi taxe sau împrumuturi europene, cu ocazia prezentării documentului de lucru pe care l-a coordonat în calitate de negociator-șef al legislativului european privind bugetul UE pentru anul 2025.

„Uniunea Europeană are nevoie de disciplină bugetară în anii care urmează pentru a face față provocărilor cu care se confruntă. În ultimii ani am adăugat priorități noi, dar resursele bugetare sunt aceleași. De exemplu, anul acesta veniturile din taxele vamale au scăzut cu 18,3% (4,5 miliarde de euro), iar TVA-ul cu circa 50 de milioane de euro, față de cifrele prognozate. Totodată, avem cinci state membre care au reduceri la contribuția națională ce cresc cu rata inflației deși tocmai această inflație generează costuri suplimentare pentru UE. Chiar dacă UE are nevoie astăzi de minim 2,5 miliarde în plus pentru anul viitor, returnăm anul acesta statelor membre aproape 633 milioane de euro din propria lor contribuție și plătim dobânzi anul viitor de peste 5,156 miliarde de euro.

În contextul prezentării documentului de lucru cu privire la bugetul UE pentru anul viitor, care marchează începutul negocierilor din Parlamentul European, am tras un puternic semnal de alarmă privind inconsistențele din bugetul UE și resursele financiare insuficiente pentru nevoile actuale.

Consecința acestei practici bugetare poate conduce la apariția de noi taxe europene, la creșterea contribuției statelor membre sau la contractarea de noi împrumuturi europene cu dobânzi mult mai dezavantajoase”, a explicat negociatorul-șef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu.

Propunerea Comisiei Europene privind bugetul european pentru anul 2025 conține 190,5 miliarde de euro în credite de angajament și 142,6 miliarde de euro în plăți. Poziția Parlamentului European privind bugetul UE urmează să fie adoptată în luna octombrie iar bugetul final pentru 2025 va fi adoptat la sfârșitul lunii noiembrie, după o perioadă de trei săptămâni de conciliere între instituțiile europene.

Documentul de lucru poate fi consultat aici:

https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/BUDG-DT-763050_EN.pdf

Sursa foto: PSD

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.