Un accident rutier în care au fost implicate două autocamioane și un autoturism a avut loc miercuri, în juul orei 15, pe Autostrada A1, pe raza municipiului Arad, în apropierea Aeroportului Arad.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
La locul evenimentului au fost alocate și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
Traficul rutier pe sensul de mers spre Timișoara este momentan blocat.
UPDATE 1: Bărbat mort în accident
„În urma accidentului, au rezultat 4 victime, dintre care una rămasă încarcerată, în stare de inconștiență. Pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani. Celelalte trei victime, stabile, conștiente și cooperante, au fost asistate la locul evenimentului de către echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, transmite Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.
UPDATE 2: „La data de 2 octombrie, în jurul orei 15, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a avut loc un accident cu consecințe grave. Din primele cercetări, un autoturism care se deplasa pe autostradă, în zona aeroportului, ar fi acționat sistemul de frânare. Autotrenul care se deplasa în spatele autoturismului a frânat, iar autotrenul care se deplasa în spatele primului ansamblu rutier a intrat în coliziune cu primul, fiind proiectat pe sensul opus de mers. În urma impactului, șoferul celui de-al doilea autotren, cetățean bulgar, de 40 de ani, și-a pierdut viața. Alte trei persoane, două din primul autotren și una din autoturism, au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorilor de vehicule urmează a le fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și/sau consumului de substanțe. La finalizarea cercetătorilor urmează a fi realizată încadrarea legală.”, precizează Claudia Igua, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că ciruclația a fost reluată pe ambele sensuri, în jurul orei 18.
Sursa foto: ISU Arad
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]