Dr. Simona Dumitra și-a lansat volumul „Gânduri și emoții despre Sfinții Doctori fără de arginți” în cadrul „Săptămânii cărții” la UVVG Arad.
Echilibrul este cheia armoniei. De la emoție, la stres, hrană sau băutură, totul poate crea un dezechilibru interior ce afectează sănătatea trupească și sufletească, relațiile… Afectează viața, în general. În acest cumul de factori care, vrem nu vrem, ne ating în fiecare zi, omul are nevoie de un sprijin, de un suport pe care să se bazeze atunci când se clatină. De cele mai multe ori, acest sprijin este Divinitatea. Iar când activitatea profesională se împletește cu credința, echilibrul interior, dragostea și încrederea sunt transmise și celor din jur.
Din fericire, Aradul se bucură de oameni care au fost înzestrați cu acest har al credinței, înțelepciunii, priceperii și al dragostei față de semeni. Unul dintre ei este cunoscutul pediatru Simona Luminița Dumitra. Un profesionist de necontestat, un caracter integru, o mamă și o soție devotată, un suflet cald și neobosit în cunoașterea Lucrării Divine. Din această căutare și credință a ieșit zilele trecute de sub lumina tiparului cel mai recent volum scris de dr. Simona Luminița Dumitra, „Gânduri și emoții despre Sfinții Doctori fără de arginți”.
Aula Cicio Pop a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit seara trecută lansarea celei mai noi apariții editoriale a cunoscutului medic arădean. Preasfințitul Arhiepiscop Timotei Seviciu însoțit de un sobor de preoți, cadre universitare, oficialități locale, familie, prieteni și admiratori ai autoarei au luat parte cu bucurie la lansarea volumului.
„Am participat la această lansare de carte, la o conferință, care a completat anumite înțelegeri ale noastre într-o problemă foarte importantă, a contribuției pe care o are și știința și biserica. Autoarea este o specialistă în branșă, așa că a putut să prezinte foarte bine legătura dintre trup și suflet și să vorbească despre datoria fiecăruia de a cultiva această performanță. Socotim că e o lucrare deosebită și inedită pentru că e scrisă de un om de bună credință și care reprezintă cu cinste domeniul pe care îl slujește ca medic, adică cineva care cunoaște nu numai din cărți ci și din practica medicală obișnuită, rolul medicinei și rolul Bisericii în cunoașterea fiecăruia”, a declarat IPS Timotei Seviciu.
Cuvântul înainte al lucrării este semnat de prof.univ.dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, rector al UVVG și prietenă de suflet a autoarei.
„A fost o după-amiază frumoasă astăzi la universitatea noastră, când, în cadrul „Săptămânii Cărții”, lansăm o carte care aduce mai mult emoții, dar și gânduri despre Sfinții Doctori fără de arginți. Este mai mult o îmbinare a vocației de profesionist, a cele mai nobile profesii, aceea de medic, cu vocația duhovnicească. Simona Dumitra este prietena mea de-o viață, este un practicant pediatru extrem de bun și de dăruit, dar și un om cu o dăruire duhovnicească aparte, astfel că reușește să facă din această carte mai mult decât un ghid dedicat tinerilor noștri medici, reușește să demonstreze că viața acestor Sfinți Doctori este închinată tămăduirii și că în spatele fiecărei terapii de succes se află întotdeauna Dumnezeu”, a conchis prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Cartea cuprinde viețile unor Sfinți Doctori, prezentate pe scurt, alături de un buchet de gânduri și emoții referitoare la exemplul trăirii lor, care ar putea fi sursa unei revigorări spirituale. Modelul Sfinților Doctori fără de arginți este readus din adâncurile istoriei și redimensionat din graiul arhaic și melodios al sinaxarelor, într-un limbaj modern. E o carte omagiu și un posibil ghid pentru aspiranți, studenți și medici, care să funcționeze ca un energizant și catalizator în profesie.
„Este o carte despre emoție, despre gânduri, dar mai ales despre emoția care învăluie gândurile, pentru că sfinții doctori ne sunt model într-o medicină actuală în care ne îndepărtăm foarte mult de sacru. Este o reamintire a sacrului de fapt prin sfinții doctori și a modului în care ei și-au înțeles misiunea în această lume, ca și prelungire a mâinilor divine. Pentru mine este o bucurie să văd dus la bun sfârșit acest proiect pe care l-am început împreună cu doamna rector și sub binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Timotei Seviciu. Prefața cărții a fost scrisă de doi arhierei: Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul și de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei și le mulțumesc pentru acest lucru. Este o carte scrisă cu mult suflet într-o perioadă de deșert sufletesc în care am început să mă recompun și sfinții doctori m-au ajutat foarte mult în această modalitate de a reinterpreta medicina actuală cu alte valențe, cu valențele inimii și mai puțin cu valențele minții”, relata SL Simona Dumitra.
„Într-o lume tot mai marcată de provocările vieții moderne, cu ritmul său rapid și, adesea, imprevizibil, găsirea unui refugiu spiritual și emoțional poate părea o provocare. Cu toate acestea, un astfel de refugiu se poate descoperi adesea în învățăturile și exemplele lăsate de marii sfinți ai Bisericii, ale căror vieți și jertfe rămân un far de lumină pentru întreaga umanitate”, se arată în Cuvântul înainte scris de prof. univ. dr. habil. Coralia Cotoraci.
Cartea, ușor de citit dar care trezește multe gânduri și aduce multă emoție pozitivă în sufletul cititorului, poate fi achiziționată prin intermediul site-ului editura.uvvg.RO.
Sursa foto: UVVG Arad
Lasă un comentariu