Începând cu această săptămână, Grădina Botanică de la Macea poate fi admirată și online, fiind la un click distanță de orice internaut iubitor de frumos din orice colț al lumii.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” (UVVG) Arad a lansat de curând site-ul și de asemenea turul virtual al acestei atracții turistice a județului.
„«Online-ul» a câștigat în ultimii ani un segment important în rândul consumatorilor de informație, tehnologia schimbând ierarhia preferințelor de documentare a multor români. Într-o eră a tehnologiei, când totul se impune să fie cât mai facil ca accesibilitate, oferind, în același timp, cât mai mult suport informatic, este nevoie de o dezvoltare continuă în această direcție. În același timp, ca parte a sistemului educațional din România, avem obligația de a lua măsuri în acest sens, oferind în continuare acces la informație, la cunoaștere, însă într-un alt mod, la îndemâna tuturor. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad pune mare accent pe aspectul digitalizării, implicând resurse financiare semnificative pentru dezvoltarea acestui sistem, atât de necesar dezvoltării studenților și cercetării. Mulțumesc domnului director Ioan Don pentru dedicarea și munca sa de o viață pentru Grădina Botanică Macea și domnului director IT, Laviniu Tripa, pentru ideea extraordinar de generoasă și ingenioasă în cunoașterea acestui obiectiv”, a declarat rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci.
Tehnologia a făcut posibilă schimbarea opticii asupra turismului. De acum, putem experimenta o călătorie virtuală stând acasă în fotoliu cu un laptop sau telefon în față, în orice colț al lumii. Cu ajutorul realității virtuale, pot fi accesate gratuit, zone în care, fizic, poate, mulți doritori nu ar fi reușit să le viziteze vreodată. Prin această nouă tehnologie, atât de facilă consumatorului, se creează automat o nouă deschidere spre orizontul cunoașterii și dezvoltării.
„Tendința pieței de profil este vizibilă. Tururile virtuale creează o punte extrem de puternică între obiectiv și publicul țintă, iar statistice demonstrează această realitate. Impactul imaginii, când consumatorul se simte prezent în mediul prezentat, este mult mai puternic decât orice descriere în cuvinte. Mesajul este recepționat, stocat și prelucrat de subconștient, mult mai rapid. Tot mai mulți sunt cei care utilizează această metodă de marketing a afacerilor personale și rezultatele sunt concludente. Aradul este un județ cu un patrimoniu istoric și cultural deosebit, iar Gradina Botanică Universitară de la Macea are un potențial deosebit, atât în plan național cât și internațional. În vederea realizării acestui obiectiv de promovare, cu sprijinul financiar al Centrului Cultural Județean Arad, am reușit să realizăm un tur virtual al acesteia. Un tur care să permită celor aflați la un click distanță să „pășească” în acest obiectiv al județului, să îl admire și să îl descopere”, a precizat Laviniu Tripa, director IT al UVVG, director de proiect.
Proiectul a fost finanțat de Asociația pentru Cultură, Educație și Tineret „Vasile Goldiș” și de Centrul Cultural Județean Arad.
„Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Arad sprijină cu fiecare ocazie astfel de proiecte inovatoare, care aduc plus valoare județului nostru. Grădina botanică de la Macea este cunoscută pentru colecțiile sale de plante rare și exotice, dar și pentru peisajul său spectaculos. Este un loc de referință pentru cercetare, educație și recreere, care trebuie promovat și vizitat. Felicităm Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” pentru această inițiativă și urăm succes în continuare echipei în realizarea tuturor proiectelor”, a subliniat Corina Huțan, reprezentant al CCJA.
„Țin să ii mulțumesc în primul rând lui Laviniu Tripa pentru această inițiativă. Sunt fericit că tot mai mulți oameni au de acum posibilitatea să vadă online frumusețea Grădinii de la Macea, sperând ca mai apoi să vină să o viziteze și fizic. E adevărat că în mediul online nu poți să miroși o floare de caprifoi, dar în mod sigur promovarea grădinii se va face la un alt nivel odată la lansarea site-ului”, a conchis Ioan Don, directorul Grădinii Botanice Macea.
În cadrul aceluiași proiect au fost achiziționate două perechi de ochelari 3D, care vor fi folosiți la toate târgurile educaționale, naționale și internaționale, la care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad va fi prezentă, iar cei interesați se vor putea bucura de farmecul grădinii într-un cadru cât mai realistic posibil. Acești ochelari, preîncărcați cu turul grădinii vor fi la dispoziția doritorilor și în cadrul târgurilor de turism ale CJA, respectiv CCJA, de altfel parteneri in proiect. În restul timpului, ochelarii se regăsesc în Biblioteca Universitară „Tudor Arghezi” a UVVG, unde studenții și arădenii care vor să îi folosească sunt bineveniți să se bucure de ei.
Grădina poate de acum fi admirată accesând site-ul www.gradinabotanicamacea.ro
Sursa foto: UVVG Arad
[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]