La o sută de ani de la dispariția lui Ioan Slavici, cultura română îl readuce în actualitate pe scriitorul, jurnalistul și gânditorul ardelean care a marcat profund literatura și conștiința publică a epocii sale.
Pentru a-i onora memoria și influența, la Șiria va avea loc Conferința Națională „Ioan Slavici – 100 de ani de moștenire literară, jurnalistică și culturală”.
Evenimentul se va desfășura vineri, 11 iulie 2025, începând cu ora 10, în spațiul simbolic al Muzeului Memorial Ioan Slavici și Emil Monția din Șiria – locul nașterii sale și punct de reper al identității sale culturale.
În cadrul conferinței, reputați cercetători, critici literari, istorici și jurnaliști vor analiza contribuțiile fundamentale ale lui Ioan Slavici la dezvoltarea literaturii române, a presei și a spiritului civic. Se vor pune în lumină aspecte mai puțin cunoscute ale operei sale, dar și actualitatea ideilor și valorilor pe care le-a susținut.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Arad, Primăria Comunei Șiria, Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad, Centrul Cultural Județean Arad, Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea De Vest „Vasile Goldiș” Arad, Asociația „Astra Arădeană – 1863”, Centrul de Studii de Istorie și Teorie Literară „Ioan Slavici” Arad și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România – Filiala „Ioan Slavici” Arad.
La un secol de la plecarea sa dintre noi, Slavici rămâne un nume viu, care încă provoacă, inspiră și unește. Vă invităm să celebrăm împreună moștenirea unui spirit care a definit o epocă și care, prin scrisul său, continuă să modeleze conștiințe.
Festival de film „Ioan Slavici – 100 de ani de eternitate”

Asociația „Arad – trecut, prezent și viitor” organizează la Muzeul Memorial Ioan Slavici și Emil Monția de la Șiria, în zilele de 11 și 12 iulie, Festivalul de film „Ioan Slavici – 100 de ani de eternitate”.
În cadrul festivalului vor fi proiectate două capodopere ale cinematografiei românești, ecranizări după opere ale lui Ioan Slavici, după următorul program:
Vineri, 11 iulie, ora 16: „La moara cu noroc” (1956), regizat de Victor Iliu;
Sâmbătă, 12 iulie, ora 19: „Pădureanca” (1986), regizat de Nicolae Mărgineanu.
Festivalul este finanțat parțial de Centrul Cultural Județean Arad, fiind realizat în parteneriat cu Complexul Muzeal Arad și cu sprijinul Dacin Sara.
„Intrarea spectatorilor este gratuită. Vă așteptăm cu drag!” au precizat organizatorii.
Slavici – 100 de ani de literatură, gând și cuvânt
















Lasă un comentariu