Ce spune Ovidiu Ioanițoaia despre UTA – Universitatea Craiova (3 – 3)

Ce spune Ovidiu Ioanițoaia despre UTA – Universitatea Craiova (3 – 3)

Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a analizat la GSP Live partida dintre UTA și Universitatea Craiova care s-a încheiat cu scorul de 3 – 3, după ce în minutul 80 arădenii erau conduși cu 3 – 0.

„Campionatul e abia la început, dar ce s-a întâmplat la Arad e de necrezut! Craiova a început fulminant, n-am văzut-o de mult jucând așa de bine pe Craiova. Seducător! Cu Baiaram și cu Bancu în rolurile principale, s-a desprins la 3-0, în condițiile în care Ivan a ratat o ocazie monumentală. Dar la un moment s-a produs un declic, iar echipa s-a prăbușit, și fizic, dar mai ales psihic. N-a lipsit mult ca UTA să și câștige meciul. Să mă bată Dumnezeu, dar văzând-o pe Craiova în prima oră a meciului m-a dus cu gândul la PSG. Am zis că a plecat Mitriță, de care era dependentă, cum PSG a fost de Neymar, de Messi, de Mbappe, și mă gândeam că s-a descătușat.
Banca nu l-a ajutat deloc pe Rădoi. După părerea mea, și Rădoi s-a pierdut, a fost șocul prea mare. Spre final, la 3-2 pentru Craiova, meciul s-a întrerupt câteva minute, când a intrat ambulanța pe teren ca personalul să acorde îngrijiri unui spectator care s-a simțit rău. Atunci, normal era ca Rădoi să încerce să intervină, să facă ceva, să schimbe, pentru că era clar că Universitatea era pe tobogan. Nu a reușit și s-a terminat 3-3, spre lauda lui Mihalcea”
, a precizat Ovidiu Ioanițoaia.

Foto: https://lpf.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.