Într-o perioadă în care UTA merge bine, cu un start de sezon nesperat, Alexandru Meszar, conducătorul de facto al grupării, a anunțat că este dispus să cedeze clubul.
„Clubul poate fi cedat unui grup, unei persoane sau unei societăți fără nici un ban, fără pretenții financiare, dar pe baza unor garanții de continuitate pe termen lung în Liga 1 și în condiții mai bune decât cele actuale. (…) Noi ne chinuim, ăsta e adevărul. Încercăm să nu sufere echipa, să nu sufere suporterii, să aibă toate condițiile – și le au, dar nu e nimic asigurat. Deci, dacă se prezintă cineva cu garanții concrete că poate duce clubul într-o formă mai sigură, pe termen mai lung, în condiții mai bune, se cedează fără nici o pretenție. Am fi foarte bucuroși să se întâmple asta…”, a declarat Alexandru Meszar la TV Arad, la emisiunea „Glasul Tribunei”.
UTA se află, momentan, pe locul 4 în SupeLiga, cu 8 puncte. Două remize și două victorii au reușit băieții lui Adrian Mihalcea în primele patru etape. Sâmbătă, UTA primește vizita celor de la Farul, vecina de clasament de pe locul al treilea.
















[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]
bullshit