Premierul Ilie Bolojan a efectuat sâmbătă o scurtă vizită la Arad.
O vizită despre care presa nu a fost anunțată iar puținele informații au fost transmise pe canalul politic al PNL Arad.
Situația a fost salvată de prefectul Mihai Pașca și Primăria Municipiului Arad, care au transmis pe paginile de Facebook detalii ale vizitei.
„În această dimineață am primit la Instituția Prefectului vizita prim-ministrului Ilie Bolojan.
La discutile purtate aici au participat președintele consiliului județean lustin Cionca, primarul Calin Bibarț, viceprimarul Lazăr Faur și europarlamentarul Gheorghe Falcă, iar temele abordate au fost de primă importanță pentru Arad.
Premierul și-a exprimat sprijinul pentru deblocarea unor proiecte vitale precum construirea Spitalului Matern sau retehnologizarea CET. Au fost discutate soluții concrete pentru finantarea fiecăruia dintre aceste obiective în parte, având în vedere că inițial această finanțare fusese prevăzută prin PNRR iar azi trebuie identificate soluții alternative, premierul promițând Aradului susținere concretă în această direcție.
S-au discutat si blocajele întâmpinate de Primarie în procesul transferului efectiv al Cetății Arad către Municipiu prin relocarea unității militare.
Au fost deasemenea analizate principalele provocări pe care le întâmpină administrația centrală și locală, în aceste zile efortul Guvernului fiind concentrat pe atingerea țintei de deficit bugetar. S-au abordat teme precum reorganizările instituționale așteptate in perioada urmatoare, inclusiv în zona serviciilor publice deconcentrate”, a povestit prefectul Mihai Pașca, în timp ce Primăria Municipiului Arad a postat un filmuleț însoțit de următorul comentariu: „Vizita premierului Ilie Bolojan la Arad! Împreună cu primarul Calin Bibart a fost în vizită de lucru la noul CET, precum și în Cetatea Aradului și fosta UM Gai. A fost stabilită soluția de finanțare pentru CET și pentru trecerea Cetății în circuitul civil!”



Foto: Facebook
















[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]