Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dat publicității faptele din dosarul în care Alin Văcean și Adrian Văcean au fost arestați ca urmare a faptului că au bătut două persoane.
Așa a ieșit la iveală faptul că unul dintre frații Văcean și-a lovit victima cu pumnii și picioarele în timp ce aceasta era căzută la pământ cu piciorul rupt de celălalt frate.
„Prin ordonanța din data de 18.11.2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul V.A., în vârstă de 66 de ani din mun. Arad, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și 21 lit. c) C. pen. și tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 și 2 C. pen., și faţă de inculpatul V.A.C., în vârstă de 47 de ani din mun. Arad, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. 2 și 21 lit. c) C. pen. și tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 15.11.2025, în jurul orei 17:00, inculpatul V.A, în timp ce se afla în public, respectiv în incinta parcării complexului AFI Arad, a exercitat, împreună cu inculpatul V. A. C., acte de violență fizică asupra persoanei vătămate M.F.G., prin aceea că inculpatul V.A. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în membrul inferior drept al persoanei vătămate, iar inculpatul V.A.C. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul și piciorul în timp ce persoana vătămată se afla căzută la pământ, persoana vătămată suferind leziuni traumatice care au necesitat un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, inculpatul V.A., în aceeași împrejurare, a exercitat acte de violență fizică asupra persoanei vătămate M.M.F., prin aceea că i-a aplicat o lovitură cu palma la nivelul feței, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat un nr. de 1-2 zile de îngrijiri medicale. Totodată, s-a reţinut că prin acțiunile lor violente, inculpații au tulburat ordinea și liniștea publică.
În data de 18.11.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații V.A. și V.A.C., având în vedere gravitatea faptelor comise de către cei doi inculpați, respectiv comiterea infracțiunilor în spațiul public, într-o zonă și la o oră intens circulate din mun. Arad, în mod spontan, în urma unui conflict iscat în trafic cu persoanele vătămate, persoane necunoscute acestora. De asemenea, au fost avute în vedere urmările grave generate de acțiunile violente ale inculpaţilor, persoanei vătămate M. F.G. fiindu-i produse leziuni traumatice care au necesitat un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad, pe numele inculpaților fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a arătat Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Citește și:
















[…] Citeste tot articolul Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” contact: medialux85@gmail.com […]
[…] Văcean și-a lovit victima și după ce aceasta se afla la pământ! Ce spun procurorii […]