Un bărbat a fost reținut pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce a atacat cu pietre un tren într-o gară din județul Arad.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad, vineri, în jurul orei 14, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută ar fi spart cu o piatră geamul unui tren în stația CFR din Felnac.
„În urma investigațiilor efectuate a fost identificat un bărbat de 27 de ani, din Felnac, care a fost reținut pentru 24 de ore”, transmite IPJ Arad.
De remarcat, că cercetările sunt continuate în această speță sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
















Lasă un comentariu