S-a ajuns prea departe! Bullying-ul în grădinițe

S-a ajuns prea departe! Bullying-ul în grădinițe

Izolarea și excluderea de la jocuri sunt cele mai întâlnite forme de bullying în grădinițele din România.

Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom au dat publicității cercetarea integrată privind educația socioemoțională în învățământul preșcolar și impactul programului „Să fim prieteni – Fără bullying”. Astfel:

  • 85% dintre cadrele didactice din grădiniță declară că au întâlnit comportamente de bullying la grupele de copii cu care lucrează.
  • 96% dintre cadrele didactice care lucrează cu programul Să fim prieteni – Fără bullying observă îmbunătățiri în bunăstarea emoțională a copiilor.
  • 64% dintre specialiști constată o schimbare pozitivă în atitudinea părinților față de parteneriatul cu grădinița.

Educația socioemoțională este recunoscută ca esențială pentru dezvoltarea copiilor de vârstă preșcolară de marea majoritate a actorilor educaționali (92% dintre educatori și 87% dintre părinți), însă aceștia consideră că sistemul preșcolar din România nu oferă un cadru suficient de coerent și susținut pentru implementarea acesteia. Cadrele didactice și părinții semnalează probleme recurente în grădinițe precum izolarea socială, extinderea comportamentelor de bullying dincolo de spațiul grădiniței și o responsabilitate difuză. Analiza de impact a programului „Să fim prieteni – Fără bullying”, implementat în peste 270 de grădinițe, arată că o intervenție structurată, bazată pe valori, aplicată coerent și consecvent la nivel de comunitate educațională, răspunde direct nevoilor identificate de specialiști și părinți.

Toți specialiștii care au beneficiat de formare și mentorat și au lucrat cu metodologia proiectului consideră că au dobândit instrumente utile pentru prevenirea bullyingului. În plus, 64% dintre ei și-au îmbunătățit semnificativ colaborarea cu părinții pentru prevenirea fenomenului de bullying. Crește cu 12% ponderea părinților care consideră că au o mai bună capacitate de a-l ajuta pe copil să își găsească locul și să fie acceptat de grup. Cele mai mari progrese ale copiilor, observate de cadrele didactice, apar la compasiunea manifestată de către copiii din grupă față de colegi (de la 89% la 96%), comportamentul de împăr­țire (de la 76% la 84%) și grija manifestată de copiii din grupă față de copiii mai mici (de la 86% la 91%).

Aceste concluzii se regăsesc în cercetarea integrată Educația socioemoțională la vârsta preșcolară. Diagnoză națională și analiza de impact a programului Să fim prieteni – Fără bullying, document ce reunește două studii majore despre educația socioemoțională și fenomenul de bullying în grădinițele din România. Cele două studii sunt complementare și oferă o diagnoză națională a problematicii și a nevoilor din sistem și o evaluare a eficientei programului „Să fim prieteni – Fără Bullying” inițiat și implementat în peste 270 grădinițe din România de Organizația Salvați Copiii, cu sprijinul Fundației OMV Petrom.

Cercetarea integrată surprinde perspectiva cadrelor didactice și părinților cu privire la rolul educației socioemoționale și oferă o imagine a celor mai frecvent întâlnite tipuri de comportamente problematice în grupele de copii. Cadrele didactice remarcă tendința de control (42%) – exprimată prin dominarea jocului, urmată de manifestările emoționale intense (34%) – precum furia și frustrarea, și de agresiunea fizică (24%) – lovire, împingere intenționată. În ceea ce privește efectele observate de cadrele didactice ca urmare a experiențelor agresive repetate din partea colegilor de grup, cea mai mare pondere o au manifestările de izolare socială: excluderea din jocuri (42% frecvent/foarte frecvent) sau refuzul participării (34% frecvent/foarte frecvent).

După implementarea programului, cele mai importante progrese sunt remarcate de părinți la comportamentele cele mai dificile pentru vârsta preșcolară: generozitatea crește de 73,6% la 91%, curajul de a lua apărarea altui copil crește de la 82,3% la 93,1% și respectul pentru ceilalți copii crește de la 84% la 93,6%.

Rezultatele cercetării privind valorile și obiectivele educaționale pe care părinții și cadrele didactice le consideră prioritare pentru grădiniță arată un tablou mixt în care zone clare de consens coexistă cu diferențe de percepție:

  • în ierarhia valorilor promovate, respectul este valoarea principală pentru ambele grupuri, iar responsabilitatea se situează pe locul trei pentru ambele categorii, cu scoruri aproape identice.
  • 52% dintre cadrele didactice plasează empatia pe locul doi în ierarhia valorilor, în timp ce doar 19% dintre părinți o prioritizează.
  • 59% dintre părinți consideră încrederea a doua cea mai importantă valoare, comparativ cu doar 37% dintre cadrele didactice.

În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%). 72% dintre respondenți atribuie responsabilitatea mai multor factori, fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului.

Cercetarea analizează totodată și modul în care programul Să fim prieteni – Fără Bullying acționează eficient asupra problemelor din sistem:

  • Răspunde la o provocare centrală a procesului educațional: gestionarea comportamentelor dificile ale copiilor. După implementare, 96% dintre cadrele didactice remarcă îmbunătățiri în bunăstarea emoțională a copiilor, iar autoreglarea comportamentală crește cu 12%.
  • Transformă relația cu părinții dintr-o sursă de presiune într-un parteneriat funcțional: 64% dintre educatori observă o îmbunătățire a atitudinii părinților față de parteneriatul cu grădinița.
  • Crește coeziunea comunității de părinți. La nivel național, doar 50% dintre părinți au încredere în ceilalți părinți ai copiilor din grupă – ceea ce arată o comunitate fragmentată. Programul stimulează sentimentul de apartenență comunitară care crește cu 20 puncte procentuale (de la 60% la 80%).

„Educația socioemoțională nu este un element secundar al educației timpurii, ci fundația pe care se construiesc relațiile, siguranța emoțională și incluziunea socială. Copiii de vârstă preșcolară vorbesc rar despre dificultățile de relaționare cu colegii, însă părinții și educatorii trebuie să fie atenți la semnale precum: retragerea din activitățile de grup, refuzul de a merge la grădiniță, somatizările frecvente, tăceri inexplicabile sau manifestări de furie aparent nejustificată. Datele acestui studiu arată clar că intervențiile în educația timpurie, realizate cu consecvență și bazate pe dovezi științifice, pot preveni escaladarea comportamentelor violente, ba mai mult, creează punți de comunicare între părinți și educatori”, a declarat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al Salvați Copiii România.

„Experiențele pe care le au copiii zi de zi cu colegii și educatoarea determină formarea unor tipare comportamentale. De aceea, programul Să fim prieteni – Fara bullying intervine în momentele cheie în care copiii învață să construiască relații și să gestioneze emoții. Prin program am reușit să avem impact nu doar în grădiniță, dar am adus beneficii și familiei și comunității”, a spus Amalia Fodor, director al Fundației OMV Petrom.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.