Lucrările privind construcţia noii secţii TBC a Spitalului Judeţean Arad sunt într-un stadiu avansat. La ora actuală, se lucrează la partea de finisaje interioare, urmând ca în această iarnă spitalul să fie funcţional. Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, aflat joi, 18 septembrie, într-o vizită de lucru, s-a declarat mulţumit, estimând că noua secţie va fi gata înainte de expirarea termenelor contractuale.
„Investiția va ajunge la 15 milioane de lei, întreaga sumă fiind asigurată de Consiliul Județean. Prin realizarea acestui proiect, reuşim să mutăm secţia de TBC din centrul Aradului, oferindu-le pacienţilor poate cele mai bune condiţii de tratament din țară. Cu siguranţă lucrările vor fi încheiate în această iarnă, înainte de termenul contractual, care este 15 aprilie 2015”, a declarat președintele Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu.
„Această unitate va fi un model internaţional, care respecă toate standardele privind tratarea pacienţilor cu afecţiuni pulmonare”, a declarat managerul Spitalului județean, Teodora Olariu.
În prezent, secţia TBC funcţionează într-o clădire retrocedată, pentru care Consiliul Judeţean Arad plăteşte lunar o chirie 12.800 de lei către Arhiepiscopia Ortodoxă a Aradului. Astfel, noua construcţie este ridicată pe un teren de aproape un hectar, situat la ieşirea din municipiul Arad, proprietate a Consiliului Judeţean. Suprafaţa pe care se întinde noua secţie este de 8006 metri pătraţi, astfel încât aceasta să îndeplinească toate condiţiile pentru a fi autorizată şi clasificată. Unitatea spitalicească va avea 112 paturi, din care 50 pentru pneumologie. Valoarea contractului lucrărilor este de 10.231.646,11 fără TVA, bani asiguraţi din fonduri proprii.
Lasă un comentariu