Ziua Europei va fi marcată și în acest an la Arad printr-un spectacol dedicat diversității culturale și tradițiilor locale.
„Europe Day – Europa la noi acasă“ va avea loc în data de 9 mai, în Piața Catedralei, între orele 18 și 22.
Evenimentul își propune să aducă în prim-plan diversitatea culturală a municipiului și județului Arad, promovând tradițiile românești, dar și patrimoniul cultural al minorităților istorice care conviețuiesc de secole în această zonă.
Pe scena amplasată în Piața Catedralei vor evolua ansambluri folclorice reprezentative: Ansamblul „Zărandul“, coordonat de prof. Vasile Peri, care va oferi un recital de dansuri populare românești, dar și ansamblurile Csillagvár din Arad, Szélrózsa din Sânpaul și Pipacsok din Ghioroc-instructor și coordonator Renata Zambori – ce vor încânta publicul cu dansuri tradiționale maghiare. Minoritatea germană va fi reprezentată de Ansamblul Cercului Cultural Banat-J.A. România, coordonat de Andreas Simon, ce păstrează, cu sfințenie, atât portul tradițional cât și coregrafia dansurilor tradiționale.
De asemenea, publicul va avea ocazia să urmărească momente artistice oferite de Ansamblul de dansuri populare sârbești „Kolo“, coordonat de Darko Voștinar, care va aduce pe scenă momente de cântece și dansuri sârbești captivante.
Comunitatea bulgară va fi prezentă prin ansamblul „Balgarče“ din Vinga, care va împărtăși publicului cântece și dansuri tradiționale bulgărești pline de culoare și energie.
Un moment special al serii va fi susținut de trupa Doma Art Style, care va prezenta o coregrafie dedicată Zilei Europei, incluzând desfășurarea steagului Uniunii Europene pe acordurile imnului european. Programul se va încheia cu un recital de muzică mixată susținut de DJ Sebuh.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, în colaborare cu Centrul EUROPE DIRECT Arad.
Marcarea Zilei Europei are loc anual în data de 9 mai, comemorând Declarația Schuman, moment esențial în construcția Uniunii Europene.

















Lasă un comentariu