UAV prezentă la conferința națională dedicată internaționalizării învățământului superior

UAV prezentă la conferința națională dedicată internaționalizării învățământului superior

Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad a participat, în perioada 5 – 6 mai 2026, prin Tiberiu Dekany, la conferința „Internaționalizarea învățământului superior în România: către o mobilitate echilibrată și incluzivă”, organizată la Universitatea de Vest din Timișoara.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Consiliului Național al Rectorilor, precum și specialiști din domeniul relațiilor internaționale și al politicilor educaționale europene.

Au fost abordate teme actuale privind internaționalizarea universităților din România, mobilitatea academică, integrarea studenților internaționali, dezvoltarea cooperării interuniversitare și identificarea unor bune practici în domeniu. De asemenea au fost prezentate  strategiile de promovare ale României ca destinație educațională.

„Participarea Universității Aurel Vlaicu din Arad la acest eveniment confirmă preocuparea constantă a instituției noastre pentru consolidarea dimensiunii internaționale a educației universitare, dezvoltarea parteneriatelor academice și promovarea unui mediu educațional deschis, incluziv și conectat la valorile europene”, a declarat rectorul UAV, Dr. Habil. Ramona Lile.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.