Un centru de zi pentru copiii cu tulburări de comportament va fi înființat la Arad printr-un proiect de peste 8 milioane de lei.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Arad a anunțat demararea proiectului „Centrul de zi Armonia”, destinat copiilor cu tulburări de comportament. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Programul Incluziune și Demnitate Socială (PoIDS) 2022- 2027, Prioritatea PO5. Reducerea disparității dintre copiii la risc de sărăcie și/sau excluziune socială, Obiectiv specific: RSO4.3. Promovarea incluziunii socio-economice a comunităților marginalizate, a gospodăriilor cu venituri reduse și a grupurilor defavorizate, inclusiv a persoanelor cu nevoi speciale, prin acțiuni integrate, inclusiv locuințe și servicii sociale (FEDR); Obiectiv specific: ESO4.11. Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung (FSE+).
Obiectivul general urmărit în cadrul proiectului este dezvoltarea în județul Arad a unui serviciu specializat pentru copii cu tulburări comportamentale.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
- Reabilitarea și dotarea clădirii Centrului de zi Armonia specializat în furnizarea de servicii sociale specializate, adaptate nevoilor copiilor cu tulburări comportamentale și asistență familială pentru 142 de copii din județul Arad.
- Înființarea Centrului de zi Armonia în județul Arad – serviciu specializat pentru copiii cu tulburări comportamentale și furnizarea de servicii pentru 142 de copii. Serviciile includ evaluare și intervenție multidisciplinară axate pe o comunitate terapeutică.
„Prin acest proiect, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad își asumă responsabilitatea de a crea un serviciu modern, adaptat realităților actuale și capabil să răspundă concret acestor provocări. Centrul de zi Armonia va oferi evaluare și intervenție multidisciplinară, consiliere psihologică, sprijin educațional și asistență familială, într-un model bazat pe comunitate terapeutică și colaborare între specialiști. Ne dorim ca acest centru să devină un spațiu al echilibrului, al recuperării și al șanselor reale pentru copii care, de multe ori, riscă marginalizarea sau excluziunea socială”, declară Buzură Elena Valentina, director general ex.temp. DGASPC Arad
Grupul țintă al proiectului:
Proiectul se adresează unui număr de 142 de copii din județul Arad care prezintă tulburări de comportament, din care 13 copii etnie romă ( 9% din total, conform ghidului de finanțare)
Valoarea totală a contractului este de 8.144.728,07 RON
Valoarea totală nerambursabilă: 4.121.719,06 RON
Valoarea totală contribuție CJA: 4.023.009,01 RON
Perioada de implementare 36 de luni, respectiv de la data de 01.04.2026 până la 31.03.2029
„Consiliul Județean Arad susține cu responsabilitate acest proiect deoarece nevoia unor servicii specializate pentru copiii cu tulburări de comportament este una reală și tot mai prezentă în comunitatea noastră. Prin Centrul de zi Armonia vom oferi nu doar un spațiu modern și sigur, ci și sprijin profesionist pentru copii și familiile lor. Contribuția semnificativă a Consiliului Județean Arad reflectă angajamentul nostru ferm pentru dezvoltarea serviciilor sociale și pentru crearea unor șanse reale de integrare și recuperare pentru acești copii. Investim în viitorul lor și în echilibrul comunității arădene.”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.
Sursa foto: DGASPC Arad























Lasă un comentariu