Ca urmare a lucrărilor de reparație a pistei Aeroportului Internațional Timișoara „Traian Vuia”, compania Christian Tour va opera temporar de pe Aeroportul Internațional Arad zborurile charter către Hurghada programate în luna noiembrie. Măsura vizează exclusiv zborurile charter Timișoara – Hurghada – Timișoara din perioada 2 – 22 noiembrie 2026, respectiv plecările și retururile programate în zilele de 8, 15 și 22 noiembrie 2026.
Astfel, turiștii care au achiziționat pachete Christian Tour cu plecare din Timișoara în aceste date vor avea plecarea și revenirea pe Aeroportul Internațional Arad, fără ca această modificare să afecteze programul vacanței sau serviciile incluse în pachetul turistic. Christian Tour i-a informat direct pe toți turiștii ale căror zboruri sunt afectate cu privire la modificarea aeroportului de plecare și retur și recomandă pasagerilor să verifice cu atenție informațiile transmise înainte de călătorie.
„Știm că aeroportul de plecare este un criteriu important atunci când oamenii își planifică vacanța, iar schimbarea acestuia poate ridica întrebări, mai ales atunci când călătoria este deja programată. De aceea, am ales să comunicăm din timp această modificare și să ne asigurăm că fiecare turist are toate informațiile necesare pentru ziua plecării. Pentru cursele afectate, vacanța rămâne neschimbată, singura diferență fiind aeroportul de pe care se efectuează zborul”, afirmă Andrei Sandu, director comercial Christian Tour.
Calendarul curselor afectate:
8 noiembrie 2026 – plecare către Hurghada / retur;
15 noiembrie 2026 – plecare către Hurghada / retur;
22 noiembrie 2026 – plecare către Hurghada / retur.
După finalizarea perioadei în care pista Aeroportului Internațional Timișoara este afectată de lucrări, zborurile charter Christian Tour vor reveni la operarea conform programului inițial.
Despre Christian Tour
Compania Christian Tour activează de aproape 30 de ani pe piața de turism din România, operând una dintre cele mai extinse rețele de agenții la nivel național și un portofoliu diversificat de servicii turistice interne și internaționale, de la operare charter și circuite tematice, până la programe exclusive, pachete dedicate familiilor și experiențe culturale sau exotice. În 2026, Christian Tour a devenit primul touroperator român listat la Bursa de Valori Bucureşti.
















Lasă un comentariu