CJA reconfirmă intenția de reluare a cooperării cu Verona în viticultură, educație și legături economice

CJA reconfirmă intenția de reluare a cooperării cu Verona în viticultură, educație și legături economice

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca,, a reconfirmat, în cadrul întâlnirii de marți, 22 septembrie, de la Verona, cu președintele Provinciei Verona, Flavio Pasini, intenția de reluare a legăturilor dintre cele două administrații. Relația are la bază o istorie comună, dar și asemănări economice și educaționale care pot susține noi proiecte de colaborare.

Aradul și Verona sunt două centre viticole importante, cu tradiții care definesc identitatea comunităților și contribuie la dezvoltarea economiei locale. Podgoria Miniș–Măderat și zona viticolă Valpolicella oferă un cadru favorabil schimburilor de experiență între producători, promovării turismului viticol și valorificării patrimoniului. Existența unor școli cu profil de industrie alimentară, precum și prezența puternică a investițiilor străine în ambele regiuni completează aceste puncte comune.

„Aradul și Verona au suficiente motive să construiască împreună o nouă etapă a relației lor. Ne leagă amintiri, dar și preocupări foarte concrete, dezvoltarea podgoriilor, pregătirea tinerilor, atragerea investițiilor și susținerea comunităților noastre. Dorim să apropiem administrațiile, școlile și mediul economic, astfel încât această deschidere reciprocă să se transforme, treptat, în colaborări cu rezultate pentru oameni. Unele colaborări directe deja există, de exemplu Colegiul Economic din Arad are un parteneriat activ cu o școală similară din Verona. Întâlnirea cu președintele Flavio Pasini reconfirmă voința de a relua un dialog important pentru Arad”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Dimensiunea umană a relației reprezintă unul dintre cele mai solide argumente pentru această apropiere. În zona Verona trăiesc aproximativ 33.000 de români, dintre care circa 1.000 locuiesc și muncesc în regiunea viticolă Valpolicella. La rândul său, Aradul găzduiește una dintre cele mai puternice comunități italiene din România, a cărei prezență se regăsește în viața economică și socială a județului.

Președintele Flavio Pasini a precizat că este un cunoscător al românilor, pentru că în localitatea unde este primar trăiesc 850  de români.

Întâlnirea celor doi președinți evidențiază trei direcții în care reluarea cooperării poate căpăta consistență, respectiv apropierea instituțiilor de învățământ și încurajarea schimburilor de experiență în domeniul viticulturii și industriei alimentare, dezvoltarea contactelor dintre producători și mediul de afaceri, valorificarea legăturilor create de comunitățile română și italiană.

La întâlnirea celor doi președinți au participat și vicepresedintele Sergiu Bîlcea, presedintele Camerei de Comert, Gheorghe Seculici, consilierul judetean Florin Gis, primarii din Pecica, Șiria, Ghioroc, Păuliș, Covăsânț, reprezentanți ai Companiei de Apă și ai Administrației Zonei Libere Curtici-Arad.

Sursa foto: CJA

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.