Fundația Comunitară Timișoara a anunțat finalizarea a patru Școli de Vară STEAM gratuite pentru copii, organizate alături de Asociația Inițiativă în Educație, Asociația Tehnoarte și Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș. Activitățile, gândite să aprindă curiozitatea copiilor pentru știință şi tehnologie, fac parte din programul național Școli de Vară STEAM, dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România cu sprijinul Pepco România, și ajuns în 2026 la a treia ediție.
În cadrul acestora, prin jocuri și experimente, peste 200 de copii din județele Arad, Hunedoara și Timiș au explorat, timp de cinci zile, noțiuni de bază din știință, artă și tehnologie și cum le pot aplica în situații reale, în cadrul celor 4 Școli de Vară STEAM (știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică) gratuite coordonate de Fundația Comunitară Timișoara. Activitățile au fost susținute de mentori cu experiență din rețeaua Științescu, și au acoperit teme diverse, de la robotică, imprimare 3D și artă digitală la fotografie sau astronomie. În completarea acestor experiențe, Școlile de Vară din acest an au inclus și activități dedicate stării de bine și echilibrului emoțional, facilitate de specialiști în sănătate mintală, pentru a-i sprijini pe cei mici să-și dezvolte încrederea, resursele personale și capacitatea de a naviga contexte tot mai complexe.
La Gătaia și Liebling, 102 copii au participat la activitățile Școlii de Vară „Știința e COOL cu INEDU”. Timp de câte cinci zile în fiecare comunitate, copiii au descoperit știința prin experimente și activități practice dedicate proprietăților lichidelor, biodiversității și polenizării, electricității, explorării spațiului, informaticii și inteligenței artificiale. Atelierele, implementate de Asociația Inițiativă în Educație, au inclus și activități dedicate dezvoltării socio-emoționale.
La Baia de Criș, 57 de elevi au participat la Școala de Vară „De la Idee la Proiect”, implementată de Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia de Criș. Aceștia au lucrat în cadrul unor ateliere de imprimare 3D, modelaj în lut, design și transfer termic, realitate virtuală și prelucrare asistată de CNC. Activitățile i-au încurajat să treacă de la idee la experiment și apoi la un proiect concret, dezvoltându-și creativitatea, gândirea tehnică și spațială, capacitatea de a găsi soluții și abilitățile de lucru în echipă.
La Corbești, comuna Petriș, 50 de copii și adolescenți au participat la Școala de Vară „De la textură la structură 3D”, implementată de Asociația Tehnoarte. Aici, natura a devenit laborator de observație și sursă de inspirație: participanții au fotografiat, au experimentat tehnica cianotipiei, au desenat și au transformat observațiile în obiecte și structuri 3D. Programul s-a încheiat cu o expoziție colectivă, în care fiecare participant și-a prezentat propria interpretare a experienței.
În toate cele trei comunități, educația STEAM a însemnat mai mult decât transmiterea unor informații: copiii au experimentat, au pus întrebări, au testat idei, au lucrat împreună și au transformat ceea ce au descoperit în rezultate concrete.
„Pentru noi, Școlile de Vară STEAM au însemnat nu doar experiențe de învățare pentru copii, ci și confirmarea faptului că există deschidere în comunitățile rurale pentru astfel de inițiative. A fost important să găsim parteneri locali care să creadă în educație și să fie dispuși să construiască împreună cu noi contexte de învățare noi și relevante pentru copii. În același timp, faptul că am avut alături un finanțator național care crede în educație și în șansele pe care aceasta le poate crea pentru copii ne-a permis să ducem aceste experiențe mai aproape de comunități în care astfel de oportunități ajung mai rar. Credem că schimbarea se construiește tocmai prin astfel de colaborări: prin încredere, implicare locală și investiție constantă în educație. Iar ceea ce am văzut în această vară – copii curioși, implicați și dornici să descopere – ne arată cât de important este să continuăm să creăm astfel de contexte.” a declarat Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.



















Lasă un comentariu