Elevii și preșcolarii din Pâncota și Măderat primesc, începând de astăzi, pachețele cu mâncare, a anunțat Dan Pocrișer, primarul orașului arădean.
Masa copiilor este asigurată prin prin Programul Național „Masă Sănătoasă”.
„Veste minunată pentru toți elevii și preșcolarii din Pâncota și Măderat! Începând de astăzi, fiecare copil care frecventează cursurile la școlile și grădinițele noastre, primește gratuit un sandvici și un desert, care de obicei va fi un fruct. Produsele sunt preparate și livrate de Patiseria Nicola Sabb, din Pâncota, pentru care sunt obținute fonduri externe guvernamentale prin Programul Național Masă Sănătoasă. Continuăm să susținem învățământul local și să valorificăm toate oportunitățile prin care putem contribui la binele copiilor noștri, pentru că ei sunt viitorul comunității noastre”, a transmis Dan Pocrișer, primarul orașului Pâncota.
Sursa Foto: Facebook
















Lasă un comentariu