O înţelegere de colaborare între judeţul Arad şi Autoguvernarea judeţului Baranya (Ungaria) a fost parafată în curul zilei de joi, între cei doi preşedinţi, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), şi Zolt Tiffan, preşedintele Autoguvernării.
Evenimentul a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Arad, în prezenţa vicepreşedintelui Autoguvernării, Marietta Pohl, a viceprimarului Municipiului Arad, Levente Bognar, şi a consilierilor judeţeni Dorina Chambre, Gyorgy Sipos, Alin Hărlău, Dumitru Enăchiuc, Daniel Negrea, dar şi a directorului Centrului Cultural Judeţean Arad, Ana Maria Dragoş.
„O dorinţă mai veche, aceea de semna acest acord de colaborare, se îndeplineşte astăzi, ţinând cont şi de relaţiile foarte bune dintre cele două judeţe şi municipalităţile acestora. Ambele judeţe sunt membre ale AREV(Adunarea Regiunilor Vitivinicole din Europa) şi au o preocupare comună în ceea ce priveşte zona viniviticolă şi în acelaşi timp a dezvoltării turismului în zona vinului. Această colaborare va fi una benefică, ce va fi urmată, cu siguranţă, de stabilirea unor relaţii economice mult mai apropiate. Intenţionăm să dezvoltăm o serie de legături de colaborare între grupurile de acţiune locală Miniş-Măderat şi viticultorii din regiunea Baranya. Zona culturală, cea a tineretului, va fi şi ea o prioritate, având în vedere că ambele judeţe sunt în programe europene privind dezvoltarea infrastructurii şi a proiectelor pentru tineret”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.
De menţionat, este faptul că Centrul Cultural Judeţean derulează, în această perioadă, un proiect transfrontalier, în colaborare cu parteneri maghiari, prin care se va moderniza tabăra de la Căsoia, ceea ce demonstrează o bună colaborare între judeţele din România şi Ungaria. Zolt Tiffan, preşedintele Autoguvernării Judeţului Baranya, şi-a exprimat, la rândul său, aprecierea vizavi de semnarea acestei înţelegeri. „În ceea ce priveşte regiunea noastră, colaborarea în domeniul vitivinicol va fi o direcţie prioritară. În judeţul Arad există 3.000 de hectare cultivate cu viţă de vie, în timp ce în Baranya există două regiuni, care împreună au tot 3.000 de hectare, cele două judeţe fiind de tradiţie în Europa. Este foarte important să discutăm dincolo de relaţiile administrative, să luăm în considerare relaţiile culturale, economice, dar cele din domeniul învăţământului universitar, având în vedere că atât în municipiul Arad, cât şi în oraşul înfrăţit Pecs, există universităţi de prestigiu”, a subliniat Zolt Tiffan, preşedintele Autoguvernării.
Domeniile de colaborare identificate a fi de interes reciproc pentru cele două judeţe sunt următoarele: dezvoltare economică; turism şi cu precădere oenoturism (turism viticol); învăţământ; tineret şi cultură. La nivelul celor două entităţi vor fi promovate relaţiile între instituţii, societăţi comerciale, dar şi întreprinzători privaţi. Totodată, vor fi organizate întâlniri comune ale organizaţiilor profesionale din cele două unităţi administrative în domeniile de mai sus.
Lasă un comentariu