Cercetătorii de la Spitalul din Massachusetts (Boston) au făcut, în cadrul unei conferinţe desfăşurate în Hawaii, un anunț important pentru bărbații doritori să procreeze.
Specialiștii au atras atenția cu privire la impactul negativ pe care îl are cafeina asupra fertilităţii acestora.
Astfel, bărbaţii care consumă peste două cafele tari pe zi au una din cinci şanse de a deveni tată în urma fertilizării în vitro (FIV), în cazul celor care beau mai puţin de o cafea pe zi, probabilităţile fiind estimate la 52%.
Oamenii de știință au descoperit că o cantitate crescută de cafeină dăunează spermei la nivel molecular.
Studiul a fost efectuat de cercetători pe un eșantion alcătuit din 105 bărbaţi cu vârsta medie de 37 de ani, ale căror soţii sau prietene au recurs la FIV în perioada 2007 – 2013.
O doză de espresso conţine în jur de 100 mg de cafeină, iar bărbaţii care beau 265 mg sau mai mult au cea mai mică şansă de a deveni tați în urma FIV, susțin specialiștii.
Studiul a mai arătat, de asemenea, şi că berea poate avea efect benefic în cazul fertilităţii masculine, însă nu trebuie consumat mai mult de o halbă şi jumătate pe zi.
De altfel, bărbaţii care beau în jur de 22 g de alcool pe zi au de două ori mai multe şanse de a deveni tați în urma fertilizării în vitro.
Specialiştii spun că un consum moderat de alcool reduce stresul şi ajută concepţia.
Lasă un comentariu