În vreme ce vârstnicii din România trăiesc cu grija zilei de mâine, făcând calcule așa încât să le ajungă pensia de la o lună la alta pentru hrană și medicamente, o bătrână din Statele Unite a demonstrat lumii întregi că o aniversare nu trebuie trecută cu vederea așa ușor.
Eleanor Cunningham, rezidentă în Howes Cave (statul New York), care a împlinit recent vârsta de 100 de ani, a ales să-și serbeze centenarul cu mult tam-tam, făcând un salt cu parașuta, chiar de ziua ei.
De altfel, se pare că nu a fost pentru prima dată când centenara a practicat parașutismul. Este un fel de tradiție pentru ea, încă de când a împlinit 90 de ani, ca la fiecare cinci ani cu ocazia zilei sale de naştere, să sară cu parașuta, a povestit fiica acesteia, Beverly Plank.
După ce şi-a sărutat stră-stră-nepoata în vârstă de 7 luni, Eleonor şi-a îmbrăcat costumul și a sărit în tandem cu Dean McDonald, de la clubul de parașutism Saratoga Skydiving din Gansevoort.
Paraşutistul a declarat că Eleonor a fost cea mai în vârstă parteneră pe care a avut-o în întreaga sa carieră.
Înainte de a sări cu parașuta, femeia și-a făcut toate investigațiile necesare, iar medicul ei a declarat că e capabilă fizic să facă acest salt.
Întrebată cum se simte după cel de-al treilea salt din viața ei, bătrâna a declarat că l-a planificat deja pe următorul la aniversarea a 105 ani.
http://www.youtube.com/watch?v=Zr5HvvN71UQ
Lasă un comentariu