Marcel Iureş, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Mircea Rusu, Mihai Constantin, Marius Manole… Iată doar numele a câtorva dintre marii actori ai teatrului românesc care ne vor încânta în ultimele două zile ale ediţiei cu numărul XX a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic Arad (FITCA).
Primi doi – Marcel Iureş şi George Mihăiţă – vor susţine sâmbătă, 29 noiembrie, de la ora 19,00, un spectacol extraordinar, ce poartă semnătura regizorului Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT Bucureşti: „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ştefănescu, după romanul Moromeţii de Marin Preda. „Cătălin Ştefănescu se încumetă curajos la un text după «Moromeţii» , un text care nu e tocmai o dramatizare, dar nu e nici un text inedit. Alege din romanul lui Marin Preda două personaje, pe Ilie Moromete şi pe Cocoşilă, şi-i aşază într-un fel de context nou, în care cei doi recreează parţial povestea, se întorc în ea, o revizitează. Dar, mai mult decât atât, Cătălin Ştefănescu îşi propune să refacă o atmosferă, un tip de gândire, un tip de umor, de ironie, de inteligenţă. Să surprindă spiritul moromeţian, să surprindă spiritul acelui spaţiu din Poiana lui Iocan devenit un fel de tipar al românismului şi să se joace puţin şi de-a teatrul, incluzând o scenă de… teatrul în teatru. Marcel Iureş şi George Mihăiţă în cele două roluri, Ilie Moromote, respectiv Cocoşilă. Succesul unui astfel de proiect este, în principiu, garantat. Două nume de vedetă pe afiş, o nouă imagine posibilă pentru Ilie Moromete, după celebra a lui Victor Rebengiuc, plus un text scris de o vedetă de televiziune precum Cătălin Ștefănescu… la care se adaugă şi numele prolificului regizor Alexandru Dabija.” – Monica Andronescu, yorick.ro.
Duminică, în aceeaşi sală mare şi tot de la ora 19,00, va veni rândul Teatrului Naţional Bucureşti să prezinte spectacolul „Scrisoarea”, după „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale, în regia lui Horaţiu Mălăele. Cu o distribuţie de zile mari, „Scrisoarea” lui Horaţiu Mălăele va constitui, cu siguranţă, un punct de reper al ediţiei din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic. „Dacă fiecare generaţie are propria sa versiune de spectacol, care vorbeşte în numele ei, «Scrisoarea» lui Mălăele se doreşte spectacolul nostru, al celor de azi, care am înlocuit «scrisorile pierdute cu email-uri, sms-uri şi postări pe Facebook. Un spectacol curat Mălăele!»” – ne previn realizatorii spectacolului.
În fine, ultimul spectacol al ediţiei XX a FITCA va fi „Însemnările unui nebun”, de N. V. Gogol, producţie ARCUB, şi susţinut de Marius Manole, în regia lui Felix Alexa – sala Studio, ora 21,00.
Spectacolul „Însemnările unui nebun” de la ArCuB face parte, alături de „Revizorul” de la TNB, din proiectul „Acelaşi regizor, acelaşi actor, acelaşi autor – Felix Alexa, Marius Manole, Nikolai Vasilievici Gogol” şi a fost un pariu câştigat de regizor, căruia i-a aparţinut ideea. Cu toate că multă lume vorbeşte despre primul one man show al lui Marius Manole, el spune despre „Însemnările unui nebun” că este un two men show: „Pentru că ponderea mai mare este a mea în spectacol, în sensul că vorbesc mult, tentaţia e să spui că e un one man show. Nu, e un two men show (pe scena alături de Marius se află şi muzicianul Alexander Bălănescu)”.
Foto: „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”
Lasă un comentariu