Nervii şoferilor au fost întinşi la maximum joi seara, în centrul Aradului. De vină au fost autorităţile locale, cărora nu le-a fost de ajuns că au suspendat traficul rutier pe Podul Decebal şi străzile Cetăţii şi Nicolae Bălcescu (pentru efectuarea unor lucrări), dar au dat peste cap circulaţia în întreg centrul Aradului, din cauza manifestărilor din faţa Palatului Administrativ.
Astfel, pe Bulevardul Revoluţiei, pe sensul de mers de la Podgoria spre Teatru, nu s-a putut circula decât până la intersecţia cu strada Crişan, unde şoferii au fost dirijaţi în dreapta, sau în stânga şi apoi înapoi, pe celălalt sens de mers al bulevardului.
Ca să ajungă în centru, şoferii au fost nevoiţi să folosească varianta străzii Horia, cu ocolul de rigoare, desigur. De pe Horia au fost obligaţi să o ia însă la dreapta, spre Teatru.
În sens invers, dinspre Teatru, şoferii nu au avut acces pe Bulevardul Revoluţiei decât până la strada 1 Decembrie.
Măsurile luate de autorităţi au avut darul de a-i nemulţumi pe mulţi arădeni. Oamenii spun că traficul este oricum aglomerat în această perioadă în oraş, astfel încât nu aveau nevoie de probleme în plus.
Lasă un comentariu